Rovana Plumb - "Femeile trebuie să fie implicate în luarea deciziilor privind protecţia mediului"
Rovana Plumb - "Femeile trebuie să fie implicate în luarea deciziilor privind protecţia mediului"Rovana Plumb, președinta Organizației Femeilor Social Democrate, împreună cu Viorica Vasilica Dancilă, vicepreşedintă OFSD, au efectuat o vizită la New York, pe parcursul căreia au avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai organizației UN Women, ai Consiliului Național SUA al Femeilor, precum și cu o serie de ONG-uri pentru femei.
În cadrul acestor întâlniri, eurodeputatele au participat la discuţii legate de problematica specifică femeilor în raport cu criza economico-financiară, dar și pe tema schimbărilor climatice. De asemenea, s-a discutat și despre posibilitatea deschiderii unui birou de reprezentare UN Women în România.
În cadrul întrevederilor, Rovana Plumb a atras atenția că femeile sunt mai susceptibile de a avea o poziție dezavantajată pe piața muncii, ceea ce le afectează negativ veniturile în perioada activă și conduce la creșterea ratei riscului de sărăcie, mai ales odată ce au ieșit la pensie. "In planurile de redresare economică trebuie să se țină cont de aspectele de gen, iar pentru găsirea unor soluții viabile trebuie ca femeile să fie privite drept parte a soluțiilor și să nu ca o problemă", a declarat eurodeputata PSD.
Totodată, în discuția avută cu reprezentanta specială la ONU a Băncii Mondiale, doamna Dominique Bichara, s- a subliniat faptul că femeile joacă un rol esențial în dezvoltarea durabilă a societății. S-a atras atenția că politicile de mediu trebuie să fie intrinsec legate de gen, deoarece femeile sunt adesea primele care urmează să fie afectate de modificările factorilor de mediu şi de schimbările climatice, ca urmare a faptului că acestea afectează mai grav populația săracă (formată în proporție de 70% din femei). Deși efectele directe pot fi similare pentru femei şi bărbaţi, efectele pe termen lung ar putea fi mult mai grave în cazul femeilor, a subliniat Rovana Plumb, care activeaza în Comisia de Mediu, precum şi în Comisia pentru Drepturile femeii şi Egalitate de gen.
"Soluția", a punctat președinta OFSD, "este să ne asigurăm că femeile participă la toate deciziile referitoare la schimbările climatice, la toate nivelurile, de la consiliile locale și până la nivel național, regional și global. Așa cum spunea laureata premiului Nobel, Wangari Maathai, femeile, mai degrabă decât guvernele lor, trebuie să ia în custodie mediul".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp