Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:53 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rovana Plumb interpeleaza Comisia Europeana privind abuzurile din Codul Social

ro

20 Apr, 2011 18:09 920 Marime text

Bruxelles, 20 aprilie 2011

Vicepresedinta Grupului Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European (S&D), Rovana Plumb, a adresat, miercuri, o intrebare scrisa Comisiei Europene privind Codul Social din Romania. Doamna Plumb, membra a Comisiei PE pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale (EMPL), a atras atentia asupra prevederilor abuzive din Codul Social, interpeland executivul comunitar privind masurile de corectare a situatiei create de guvernul roman.

„Guvernul Romaniei a hotarat sa isi asume raspunderea in Parlament in ceea ce priveste Codul social, refuzand dezbaterea in interiorul clasei politice si cu sindicatele. Codul social reprezinta baza pentru relaţiile de muncă din România si cuprinde legea patronatelor, legea sindicatelor, legea dialogului social, legea conflictelor colective de muncă şi legea Consiliului Economic şi Social", se arata in intrebarea adresata CE.

Potrivit deputatei europene, Codul social propus limiteaza dreptul liber de asociere in sindicate si dreptul la negociere colectiva la nivel national. „Contractele colective de munca la nivelul sectoarelor de activitate se vor aplica doar pentru salariatii din unitatile care fac parte din organizatiile patronale semnatare ale contractelor colective de munca, iar durata contractului colectiv de munca e limitata la maxim 24 de luni", atrage ea atentia.

Europarlamentarul PSD subliniaza totodata ca „o alta prevedere abuziva este legata de Consiliul Economic si Social. Conditionarea calitatii de membru CESE de aceea de membru al Consiliului Economic si Social din Romania este exagerata, in Tratatul de la Lisabona si in Regulamentul CESE nu exista prevederi legate de aceasta conditionare".

In acest context, executivul european a fost intrebat daca are in vedere o strategie la nivel european pentru a evita astfel de situatii, „propunerile guvernului roman subminand practic reprezentativitatea sindicatelor la diferite niveluri şi pluralismul sindical, si eliminand totodata negocierile colective la nivel naţional".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii