Sabin Cutaş a pledat pentru includerea aderării României la Schengen pe lista de priorităţi a președinției irlandeze
Sabin Cutaş a pledat pentru includerea aderării României la Schengen pe lista de priorităţi a președințieiEuroparlamentarul Sabin Cutaș a pledat, prin intermediul unei intervenții scrise aferente dezbaterii privind preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către Irlanda, pentru includerea aderării României la Schengen pe lista de priorităţi a acesteia pentru următoarele șase luni. Deputatul european a subliniat că neglijarea acestui subiect atât de important pentru România ar valida argumentele care fac din Schengen un "club exclusivist".
"Doresc, in primul rând, să salut preluarea de către Irlanda a președinției Uniunii Europene si sa îmi exprim speranța ca aceasta va reuși sa duca la îndeplinire o mare parte a programului elaborat pentru următoarele șase luni. Redresarea economica si crearea de locuri de munca, in special in rândul tinerilor, se numără printre obiectivele ambițioase, a căror realizare corespunde cu așteptările cetățenilor europeni. Cu toate acestea, nu am cum să nu constat cu mâhnire că unul dintre punctele centrale ale tuturor ţărilor care au deținut președinția UE de la începutul lui 2011 până în prezent - aderarea României si Bulgariei la Spațiul Schengen - nu se regăsește printre prioritățile Irlandei"; a declarat Sabin Cutaş.
"Doamna Lucinda Creighton declara recent că președinția irlandeză nu se va ocupa de teme "mărunte" şi reamintea că Irlanda este unul dintre membri vechi ai UE. Tocmai de aceea pledez pentru includerea aderării României la Schengen pe lista prioritatilor, având in vedere ca libera circulație a mărfurilor, capitalurilor, dar şi a persoanelor ar aduce o importanta contribuție la îndeplinirea obiectivului de creștere economica. Neglijarea acestui aspect atât de important pentru ţara mea ar valida argumentele care fac din Schengen un "club exclusivist", erodând libertățile fundamentale pe care se fondează Uniunea Europeană", a conchis europarlamentarul român.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp