Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sabin Cutaş - "Acordul UE-Coreea va crea oportunităţi comerciale în valoare de 19,1 miliarde de euro"

ro

10 Nov, 2011 22:35 851 Marime text

Bruxelles, 10 noiembrie 2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Delegației pentru relațiile cu Peninsula Coreeană, a salutat, în cadrul primului forum al liderilor Republicii Coreea şi ai Uniunii Europene, intrarea în vigoare a acordului de liber schimb dintre cei doi parteneri. El a cerut o cooperare mai strânsă la nivelul instituțiilor, al societăţii civile şi al întreprinderilor, pentru a creşte eficienţa şi a multiplica rezultatele benefice ale acestui acord.

Forumul Liderilor Republicii Coreea şi ai Uniunii Europene a avut loc în timpul vizitei de lucru în Coreea de Sud din 1-5 noiembrie, la care Sabin Cutaș a participat împreună cu membri ai delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Peninsula Coreeană. El a fost invitat să prezinte perspectiva europeană asupra acordului de liber schimb cu Coreea.

"Acordul de liber schimb UE-Coreea este inovator pentru Uniunea Europeană deoarece este primul de acest tip cu o ţară din Asia şi integrează economiile celor două părți, conținând angajamente în domeniile bunurilor, serviciilor, achizițiilor publice şi drepturilor de proprietate intelectuală", a declarat Sabin Cutaş.

"Acest acord a intrat în vigoare pe 1 iulie anul curent, înregistrând până în prezent rezultate pozitive. În aceeași lună, Uniunea Europeană a obținut primul său surplus comercial din ultimii 10 ani cu Republica Coreeană. Comisia Europeană estimează, de asemenea, că în următorii 5 ani, în Uniunea Europeană, vor fi create oportunităţi comerciale în valoare de 19,1 miliarde de euro. Acordul va ajuta totodată economia coreeană prin intermediul preţurilor scăzute şi al surplusului comercial, estimat la 400 milioane de dolari în următorii 15 ani de către partea coreeană", a adăugat eurodeputatul român.

"O serie de comisii specializate, grupuri de lucru şi comitete consultative au fost create pentru a facilita dialogul asupra temelor prioritare ale acordului. Instituțiile celor două regiuni, organizațiile societăţii civile şi ale întreprinderilor trebuie să se implice în cadrul acestor structuri şi să coopereze mai strâns pentru a creşte eficienţa şi a multiplica rezultatele benefice ale acordului", a conchis deputatul european.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii