Sabin Cutaș - Despre un instrument unic pan-euro-mediteranean pentru regulile de origine
Sabin Cutaș - Despre un instrument unic pan-euro-mediteranean pentru regulile de origineStrasbourg, 16 februarie 2012,
Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, a declarat, în plenul PE, că încheierea convenției regionale unice în domeniul regulilor de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene va facilita comerțul dintre ţările în curs de dezvoltare, contribuind la reducerea sărăciei și la creșterea și diversificarea economică.
Potrivit deputatului european: "Evenimentele din vecinătatea sudică a Uniunii Europene au condus la o regândire a relațiilor politice și comerciale cu statele din zona Mediteranei. Un prim pas în acest sens a fost conștientizarea că principiul condiționalității realizării de reforme democratice, pilon al politicii europene de vecinătate, a reprezentat mai mult un concept decât un stimulent real pentru înfăptuirea acestora. În prezent, avem datoria de a sprijini aspirațiile democratice ale cetățenilor acestor țări. O mai mare integrare economică și comercială poate să contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv. De aceea, consider necesară încheierea convenției regionale unice în domeniul regulilor de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene."
"Împărtășesc convingerea raportorului că aceasta va facilita comerțul dintre țările în curs de dezvoltare, contribuind astfel la reducerea gradului de sărăcie, precum și la creșterea și diversificarea economică. Trecerea de la sistemul euromediteraneean privind cumulul de origine compus din peste 100 de protocoale bilaterale la un instrument unic regional va reduce din complexitatea actualelor relații comerciale. Trebuie menționat de asemenea că această modificare nu privește doar statele din vecinătatea sudică, ci și statele din Balcanii de Vest sau din Asociația Europeană a Liberului Schimb. Astfel, state cu o economie fragilă precum Albania, Bosnia și Herțegovina, Serbia sau Muntenegru pot beneficia de avantajele unui sistem integrat pentru regulile de origine", a conchis Sabin Cutaș.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp