Sabin Cutaș În favoarea eficientizării sistemului bancar european de investiții publice
Sabin Cutaș: În favoarea eficientizării sistemului bancar european de investiții publiceBruxelles, 13 octombrie 2011,
Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (PE) a atras atenția asupra necesității de eficientizare a sistemului bancar european de investiții publice, pentru a evita suprapunerea activităților Băncii Europene de Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) cu cele ale Băncii Europene de Investiții (BEI). El a arătat de asemenea că UE trebuie să controleze mai strict tranzitul împrumuturilor realizate de către aceste două bănci, pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale.
Intervenția lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind capitalul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiții sunt bănci subvenționate de către Uniunea Europeană, care finanțează proiecte atât în cadrul UE cât şi în afara acesteia. BERD a aprobat României împrumuturi de 799 de milioane de euro în perioada 2009-2010.
"Consider că este necesară o eficientizare a sistemului bancar european de investiții publice. Trebuie evitată duplicarea şi suprapunerea activităților Băncii Europene de Reconstrucție şi Dezvoltare cu cele ale Băncii Europene de Investiții. Aş dori să reamintesc în acest context de Rezoluția Parlamentului European din 25 martie 2009, care solicită o restructurare a sistemului bancar european de investiții publice, inclusiv evaluarea opțiunii de dizolvare a BERD şi de integrare a părților sale relevante în cadrul Băncii Europene de Investiții. Așteptăm prezentarea unei evaluări în acest sens până la sfârșitul celei de-a patra analize a resurselor de capital a Băncii, în 2015", a declarat deputatul european.
"De asemenea, este nevoie de controale mai stricte privind posibila tranzitare a finanțărilor BERD prin paradisuri fiscale şi privind folosirea principiului secretului bancar în folosul evaziunii fiscale. Distorsiunile şi deficienţele în taxare sunt mecanisme care permit anumitor entităţi să nu îşi îndeplinească responsabilitățile faţă de societate. Ele alimentează starea de instabilitate financiară prin subminarea reglementarilor în vigoare, promovează inegalitatea şi sărăcia şi limitează creșterea economică. O bancă finanțată de către Uniunea Europeană nu îşi poate permite să lucreze cu astfel de instituții. Parlamentul European se pronunță clar în favoarea transparenţei şi cere dezvăluirea beneficiarilor şi a evaluărilor proiectelor finanțate de Banca Europeană de Reconstrucție şi Dezvoltare", a conchis Sabin Cutaş.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp