Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:11 31 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sabin Cutaş - "Trebuie să găsim un echilibru între măsuri de austeritate economică și realizarea de investiții strategice"

ro

20 Apr, 2011 18:22 677 Marime text

Bruxelles, 20 aprilie 2011,

Grupul socialiștilor și democraților europeni (S-D), din care face parte și eurodeputatul Sabin Cutaş, a decis, marți, să respingă prin vot, în cadrul Comisiei economice și monetare, propunerile din Pachetul legislativ european privind guvernanța economică. Prin votul său împotriva a două dintre cele șase rapoarte incluse în Pachet, Grupul S-D a sancționat propunerile Comisiei Europene de a impune măsuri de austeritate în defavoarea unei creșteri economice bazate pe investiții.

"Sunt de acord cu necesitatea reducerii datoriilor și deficitelor publice. Însă, anumite elemente din Pachetul propus de către Comisia Europeană ar fi mers împotriva unei creșteri economice sănătoase în Uniunea Europeană, deoarece nu se realiza un echilibru între cerințele de adoptare a unor măsuri de austeritate economică și importanța unor investiții strategice. Sunt necesare investiții în domenii-cheie, precum cel al infrastructurii energetice și de transport, al educației, al cercetării și al inovării, pentru a permite economiei europene să își revină treptat, fără să pună în pericol drepturile sociale ale cetățenilor europeni", a declarat Sabin Cutaş.

"Grupul din care fac parte a încercat să includă obiective de investiții, care să fie înscrise în programele naționale de reformă. Aceste sugestii nu au fost susținute de către majoritatea deputaților. Astfel, am decis să votăm împotriva propunerilor care cereau măsuri de austeritate, fără a propune în același timp alternativa realizării de investiții," a explicat deputatul european.

"Sper să reușim să includem obiective privind investițiile în cadrul viitoarelor negocieri asupra acestui Pachet de guvernanță economică", a conchis Cutaş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii