Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:01 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă - îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM-urilor

ro

05 Feb, 2013 14:15 1031 Marime text
5 februarie 2013, Strasbourg

Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, consideră că, într-o Europă care caută încă soluţii viabile pentru ieşirea din criza economică, întreprinderile mici și mijlocii europene sunt şi rămân cele mai vulnerabile la capitolul acces la finanţare.

"În paralel, se constată că, o parte importantă dintre cetăţenii statelor membre preferă să facă economii prin depozitarea banilor în conturi bancare familiale, în loc să facă investiţii pentru dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii", a afirmat deputatul român, în sesiunea plenară de la Strasbourg, în cadrul dezbaterii privind raportul Philippe De Backer, referitor la îmbunătățirea accesului la finanțare al IMM-urilor.

"Consider că cetăţenii respectivi ar trebui încurajaţi, prin stimulente fiscale, să se implice mai mult în asemenea acţiuni, atât pe plan intern, cât și la nivel transfrontalier. Ei ar putea demara afaceri de familie tradiționale sau microîntreprinderi cu dezvoltare rapidă, firme de înaltă tehnologie sau chiar întreprinderi sociale", a mai spus Viorica Dăncilă.

"Pentru aceasta ar fi benefice derularea de parteneriate sau programe comune în care să fie implicate băncile şi alți operatori din domeniu finanțării IMM-urilor pentru a activa aceste economii familiale", a concluzionat europarlamentarul PSD.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii