Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Christian Gigi Chiru

ro

23 Mar, 2014 14:23 1452 Marime text
Primarul Constanţei îşi doreşte cu orice preţ să administreze Portul. Fără experienţă în domeniu şi neavând resursele materiale pentru a susţine proiectele de dezvoltare pentru unul dintre cele mai mari porturi din Europa, edilul obişnuit cu carnavaluri şi care alegorice încurcă circul în care s-a specializat cu interesul naţional.
Până acum, Primăria Constanţa a obţinut o sumă destul de importantă din dividentele încasate ca acţionar al Port. Însă, iubitorul de caravane a omis să precizeze cum au fost folosiţi aceşti bani. Într-un răspuns al fostului ministru al Transportului, Ramona Mănescu, dat unei interpelări adresate de senatorul Christian Gigi Chiru, se precizează clar că „pentru anul 2012, primăria Constanţa a încasat dividendele ce îi revin ca acţionar al Portului Constanţa în luna mai 2013”.
Aşadar, bugetul Constanţei a beneficiat de bani de pe urma celor 20 de procente pe care municipiul le deţine din port. „Banii au ajuns la Primărie, dar nu şi la constănţeni. Locuitorii Constanţei trec deja prin a treia iarnă în care nu au din ce să-şi plătească întreţinerea, al doilea an în care taxa de habitat depăşeşte impozitul, al 14 ani de chin, de umiliri, de sărăcie.
Primăria a primit pentru 2011 6.570.224 lei şi pentru 2012 5.355.572 lei. În total 11.925.796 de lei. Cum au beneficiat constănţenii de această sumă?” îl întreba senatorul Christian Gigi Chiru pe primarul Constanţei.
Parlamentarul a subliniat faptul că un oraş prost administrat, condus numai pentru interesele primarului şi ale prietenilor săi este un exemplu clar că şi Portul ar avea aceeaşi soartă nefericită. „Portul Constanţa este un obiectiv de importanţă naţională care nu merită să ajungă pe mâna unuia specializat în «samba si trabajo ho». Mai mult, constănţenii merită să ştie unde se duc banii din Port, pe ce sunt cheltuiţi, de ce nu plătesc un preţ mai mic pentru gigacalorie, dar plătesc pentru distracţiile estivale ale primarului şi pentru carele lui alegorice. Îi adresez în mod public primarului Constanţei această întrebare: Pe ce s-au cheltuit sumele obţinute din dividendele cuvenite Consiliului Local Municipal Constanţa ca acţionar al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA? Sunt sigur că nu va răspunde pentru că nu le poate spune în faţă constănţenilor cum îşi bate joc de banii lor”, a mai precizat senatorul Christian Gigi Chiru.
        Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii