Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:37 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Senator Rozalia-Ibolya Biró, preşedinta Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi - Seminar UIP

ro

18 Feb, 2014 13:44 1164 Marime text
Doamna senator Rozalia-Ibolya Biró, preşedinta Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi a Senatului României, a participat în data de 17 februarie a.c., la Seminarul cu tema „Transpunerea angajamentelor internaţionale în realităţi naţionale: contribuţia parlamentelor la activitatea Consiliului Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite”, eveniment adresat parlamentelor din Europa Centrală şi de Est şi organizat de Uniunea Interparlamentară (UIP) şi Camera Deputaţilor.

Doamna Biro a moderat lucrările celei de-a doua sesiuni a seminarului având ca temă „Rolul parlamentelor naţionale în protecţia drepturilor omului la nivel naţional”. În cuvântul său introductiv, reprezentanta Senatului a reliefat necesitatea întăririi rolului comisiilor parlamentare competente, în special din perspectiva dezvoltării unei sinergii între factorii instituţionali implicaţi – ministerele de resort, Avocatul Poporului, societatea civilă, instituţiile naţionale pentru drepturile omului etc. - , în vederea atingerii unui nivel cât mai ridicat de protecţie a drepturilor omului.
În cadrul celei de-a doua sesiuni au luat cuvântul dna. Herta Daubler-Gmelin, consultant în probleme constituţionale şi fost membru al Bundestag-ului şi dl. Rogier Huizenga, expert UIP al Programului pentru Drepturile Omului, care au făcut referire la modelul instituţional german de protecţie a drepturilor omului, respectiv au trecut în revistă situaţia monitorizării drepturilor omului de către comisiile parlamentare competente în baza examinării situaţiei din 28 de camere parlamentare ale celor 23 de parlamente naţionale din regiunea Europei Centrale şi de Est.

Participanţii la dezbatere au evidenţiat următoarele aspecte: nevoia unui rol mai accentuat al parlamentelor naţionale în exercitarea controlului asupra Executivului din perspectiva îndeplinirii angajamentelor internaţionale în materia drepturilor omului; includerea cu prioritate a problematicii drepturilor omului pe agenda politică; discrepanţa vădită între palierul normativ şi realitatea constatată în teren în domeniul respectării drepturilor omului; semnalarea activităţii unor subcomisii în unele dintre corpurile legiuitoare din regiune în diverse domenii care se circumscriu drepturilor omului - egalitate şi nediscriminare, monitorizarea respectării drepturilor persoanelor private de libertate, egalitate de gen; relevanţa instituţiilor naţionale pentru drepturile omului în promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale; nevoia de asistenţă tehnică, menţionată de unii participanţi, în vederea creării unor noi instituţii – Avocatul copilului – sau a rezolvării unor deficienţe care decurg din lipsa unei expertize adecvate sau din alocarea unor resurse bugetare limitate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii