Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Datoria externă a Romaniei a ajuns la 140 miliarde de euro

ro

17 Sep, 2010 19:59 1751 Marime text
De mai bine de 20 de ani, de când România a intrat pe mâna străinilor care au regizat şi susţinut (împreună cu alogenii şi cozile lor de topor româneşti) lovitura de stat din decembrie 1989, se aplică un program diabolic, care pentru unii pare incredibil, vizând lichidarea Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial din Dacia Edenică, precum şi dezmembrarea teritorială a ţării noastre. Preşedinţii alogeni ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, împreună cu eternul guvernator al B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu, cu guvernele şi majorităţile parlamentare pe care le-au format şi cu care i-au păcălit pe români, au pus în aplicare numeroasele etape ale acestui plan diabolic de terorizare şi exterminare a Poporului Român. Manipulările făcute de profesionişti, numeroasele scenarii, stratageme şi diversiuni şi-au atins scopurile şi majoritatea populaţiei nu a înţeles ce se urmăreşte şi de ce de către cei care, prin fraudarea alegerilor, au fost aleşi să conducă România. Niciodată, Poporul Român nu a fost consultat prin Referendum Naţional şi nu a decis în legătură cu prezentul şi viitorul său, respectiv pe următoarele teme: orânduirea socială; valorificarea bogăţiilor naturale; privatizarea; programul de dezvoltarea economică şi socială; aderarea la Uniunea Europeană; împrumuturile externe. În locul şi împotriva Poporului Român au decis mulţi alogeni care s-au aflat sau se află în funcţiile de preşedinte al României, prim-miniştri, miniştri, conducători ai Parlamentului, senatori şi deputaţi, membri ai Consililului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, şefii altor instituţii centrale de stat. Pe baza unor comenzi externe, alogenii din fruntea României au făcut praf şi pulbere toate ramurile economiei naţionale existente la începutul anului 1990, au desfiinţat peste 5 milioane locuri de muncă, au alungat din ţară peste 4 milioane cetăţeni români şi continuă depopularea ţării, au facilitat jefuirea societăţilor comerciale privatizate şi a bogăţiilor naturale, au înrobit Poporul Român, luând credite de peste 200 miliarde euro, din care s-au rambursat 60 miliarde euro. La toate acestea se adaugă genocidul pus la cale şi aplicat împotriva cetăţenilor români. Niciodată, în ultimii aproape 21 de ani, Preşedinţii României nu au prezentat Starea Naţiunii. Cu siguranţă, nici în 21 septembrie a.c. când se va adresa Parlamentului cu un mesaj de politică internă, preşedintele Băsescu va evita să-i informeze pe senatori şi deputaţi, respectiv Poporul Român şi să răspundă la următoarele intrebări:

1.De ce din valoarea de 700 miliarde euro a societăţilor comerciale privatizate nu au intrat sume în Bugetul de Stat ?

2.De ce Statul Român a cerut celor care s-au privatizat să accepte ca să fie încheiate numeroase contracte de privatizare cu clauze secrete sau confidenţiale ?

3.Ce sume s-au încasat la Bugetul de Stat în urma concesionării sau vânzării bogăţiilor naturale ale Poporului Român, a căror valoare este de peste 1000 miliarde euro ?

4.Care a fost destinaţia celor peste 200 miliarde euro care au fost împrumutate de la băncile străine în ultimii 21 de ani ?

5.De ce nu au fost atrase fondurile europene de circa 30 miliarde euro cuvenite României, cine sunt vinovaţii şi câţi au fost condamnaţi penal sau măcar arestaţi pentru 29 de zile ?

6.De ce nu există un Program naţional de dezvoltare economică şi socială a României pe termen mediu şi lung ?

7.De ce şi în ce scop, în timpul Guvernelor Boc I-V, au fost lichidate peste 400.000 I.M.M.-uri ?

8.De ce se acţionează sistematic pentru demolarea „stâlpilor" societăţii româneşti : Şcoala; Biserica; Sănătatea şi Cultura ?

9.Cine a pus la cale şi ce se urmăreşte prin genocidul împotriva Poporului Român ?

10.De ce este ascunsă şi falsificată adevărata istorie a strămoşilor noştri, a Poporului Primordial care a trăit în Dacia Mare (cum o numea genialul Mihai Eminescu), unde a existat cea mai veche civilizaţie de pe Pământ ?

Românii nu pot înţelege şi niciunul dintre cei care au condus sau conduc România nu încearcă să-i lămurească de ce, după ce s-au vândut societăţile comerciale cu o valoare de peste 700 miliarde euro, s-au concesionat bogăţiile naturale cu o valoare de 1000 miliarde euro, s-au luat credite externe de peste 200 miliarde euro, ei au ajuns cei mai săraci cetăţeni ai Europei ? România condusă de regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu împreună guvernatorul Isărescu a ajuns să ofere locuitorilor săi cele mai mici salarii şi pensii din Europa, iar cetăţenii români găsesc în ţară alimentele de bază la cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană. Românii cheltuiesc peste 50% din salariu sau pensie pentru mâncare, în timp ce în majoritatea ţărilor in Uniunea Europeană sumele cu această destinaţie reprezintă 10-15% din veniturile lunare. Puterea de cumpărare a cetăţenilor români este în continuă scădere. Chiar şi în această situaţie când România a fost adusă pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei, regimul Băsescu-Boc anunţă noi măsuri de austeritate, de fapt de terorizare şi exterminare a Poporului Român. La cererea F.M.I. regimul Băsescu-Boc a tăiat 30-50% din salarii şi a micşorat pensiile. Premierul Emil Boc, în ziua de 15 septembrie a.c., a precizat în Parlament că se va tăia din pensii în anul 2011 şi în anii următori pentru a se asigura fondurile necesare pentru cofinanţarea proiectelor europene. Ce om normal poate crede că dezvoltarea României se bazează pe tăierea şi impozitarea pensiilor de mizerie ? Acelaşi premier a spus că există un deficit de 4-6 miliarde euro la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, care are tendinţa să crească. Premierul - filozof Emil Boc insultă inteligenţa românilor. Deficitul respectiv va scădea sigur ca urmare a genocidului la care sunt supuşi pensionarii, a micşorării pensiilor şi a impozitării tuturor pensiilor. Ca urmare a măririi de către P.D.L., U.D.M.R şi U.N.P.R. a vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei şi pentru bărbaţi, guvernanţii au luat în calcul că mulţi dintre angajaţii de acum nu vor mai ajunge să se bucure de statutul de pensionar. Însă acelaşi premier Boc nu a răspuns şi nu răspunde la următoarele întrebări: de ce avem acest deficit; cum s-a ajuns în această situaţie şi cine răspunde; cine sunt vinovaţii pentru desfiinţarea a peste 5 milioane locuri de muncă şi de ce au fost ele lichidate; cine a luat peste 10 miliarde euro din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat şi i-a virat în Bugetul de Stat, de unde au fost cheltuiţi pentru clientele politică ? Noua Lege a pensiilor, impusă de F.M.I., se va materializa printr-o nouă tăiere a pensiilor şi prin eliminarea pensiei minime de 350 lei, condamnându-i pe majoritatea pensionarilor la exterminare. Din păcate, mulţi militari care s-au pensionat au fost păcăliţi de către guvernul Boc V şi au dat o declaraţie prin care au acceptat să le fie recalculate pensiile, de fapt să le fie micşorate. În paralel cu scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, s-au scumpit foarte mult medicamentele.După datele statistice, cca. 2 milioane de cetăţeni români care suferă de boli grave sunt supuşi la holocaust. Un holocaust diferit de cel al evreilor din timpul celui de al II - lea Război Mondial. Milioane de români sunt supuşi la un genocid, sunt omorâţi cu zile, la ei acasă, de către cei care îi terorizează, îi batjocoresc şi îi otrăvesc cu aditivi alimentari cancerigeni, de aproape 21 de ani.

După ce au luat, în condiţii înrobitoare pentru Poporul Român, o centură de siguranţă de 20 miliarde euro pentru anii 2009-2010, acum regimul Băsescu-Boc-Isărescu a stabilit că va fi încheiat un nou acord de tip preventiv cu F.M.I. şi noul împrumut, de 30-40 miliarde euro, va ajunge numai la Banca Naţională pentru a plăti datoriile scadente şi dobânzile uriaşe către băncile străine. Probabil că, din acest împrumut se vor achita şi cele 4-5 miliarde euro pentru achiziţionarea sicrielor zburătoare F-16, în anii 2011-2012. În anul 2013, avioanele second-hand vor trebui casate. Un alt alogen, din fruntea Comisiei de apărare din Parlament, îi amăgeşte pe români susţinând că sicriele zburătoare se intenţionează a fi achiziţionate pe baza unui credit cu o perioada de graţie de 5 ani, adică Poporul Român va fi bun de plată doar după scoaterea din uz şi casarea sicrielor zburătoare americane. În mesajul său în faţa Parlamentului, în 21 septembrie a.c., preşedintele Băsescu va căuta să motiveze de ce trebuie să se încheie un nou acord înrobitor cu Fondul Monetar Internaţional, dar va uita să abordeze situaţia datoriei externe a României, respectiv: cine şi de ce au luat credite externe fără aprobarea Poporului Român prin Referendum Naţional sau prin legi, aşa cum prevede Constituţia; de ce nu s-au încheiat contracte de credit cu F.M.I. şi nu s-au stabilit obligaţiile şi despăgubirile pentru F.M.I. în cazul în care în urma „indicaţiilor" date nu se înregistrează o creştere economică şi a nivelului de trai a populaţiei; cine a decis şi care a fost destinaţia împrumuturilor externe; care au fost obiectivele de investiţii realizate din creditele externe; care este calendarul de rambrursare a împrumuturilor către băncile străine; din ce resurse se vor rambursa creditele externe şi în câte decenii ? Se ştie că, în regimul Ceauşescu au fost negociate 17 împrumuturi de la F.M.I. care au fost folosite în Interes Naţional, pentru realizarea unor mari obiective de investiţii pentru dezvoltarea multilaterală a României şi creşterea nivelului de trai al populaţiei. În primâvara anului 1989, cu mari sacrificii, Poporul Român a plătit întreaga datorie externă. Ca urmare, după ce a lăsat ţara fără datorii externe, Ceauşescu şi soţia sa au fost împuşcaţi, în Sfânta zi de Crăciun a anului 1989, de către alogenii care au pus mâna pe Putere. Milioane de români se întreabă: cum vor plăti şi când cei care au îndatorat Poporul Român cu peste 140 miliarde euro şi cei care au risipit aceste sume uriaşe pentru a asigura creşterea profiturilor băncilor străine, precum şi pentru clientela lor politică ? Din apropiatul mesaj prezidenţial, Poporul Român nu va afla că în acest an Banca Naţională are de plătit la băncile străine 16 miliarde euro şi dobânzi de peste 2 miliarde euro, iar în anul 2011 datoriile externe scadente sunt de 20 miliarde euro şi dobânzi de cca.3 miliarde euro. Nici guvernatorul B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu, nu a informat Parlamentul despre datoria externă, cu ocazia citirii monotone a mesajelor anuale. Partidele politice parlamentare asistă la îndatorarea şi înrobirea Poporului Român făcută de alogenii din conducerea României. Partidele de la Putere nu au interesul, iar cele din Opoziţie nu au voie, să iniţieze moţiuni simple sau de cenzură pe tema datoriei externe. În aproape 21 de ani, în Parlament nu s-a introdus nicio moţiune simplă privind datoria externă a României, măcar pentru a se cunoaşte adevărul şi a găsi soluţii pentru rambursarea ratelor scadente. Pe lângă împrumutul de 20 milioane euro luat de la F.M.I., Banca Mondială şi Uniunea Europeană, Guvernele Boc IV şi V au mărit datoria externă a României cu peste 1 miliard de euro în fiecare lună. Cu toate acestea, regimul Băsescu-Boc se plânge că nu sunt bani, fără să precizeze de ce s-a ajuns în această situaţie. S-a aflat că, în perioada 15-17 octombrie a.c., la Bucureşti va avea loc Reuniunea regională europeană a Comisiei Trilaterale, componentă a Clubului Bilderberg. Iniţiativa pentru locul de desfăşurare a acestei întâlniri anuale aparţine alogenului guvernator al B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu, singurul cetăţean român membru al Comisiei Trilaterale. În perspectiva acestei Reuniuni a Comisiei Trilaterale, dar mai ales pentru informarea Poporului Român asupra datoriilor externe pe care le are de plătit, ar trebui ca P.S.D şi P.N.L. să introducă şi să dezbată în Parlament o moţiune simplă pe tema împrumuturilor externe ale României. Dezbaterea în Parlament şi în mass-media a problemei datoriei externe de cca.140 miliarde euro este mult mai importantă decât aceea a guvernului din umbră al P.N.L. sau a scenariilor de după moţiunea de cenzură, amânată după Reuniunea Comisiei Trilaterale. Guvernele vin şi pleacă, dar uriaşa datorie externă rămâne. După aproape 21 de ani de jaf, corupţie şi haos, de politici îndreptate împotriva Poporului Român, s-a ajuns ca România să aibă cea mai mare datorie externă din istoria sa, datorie care este programată să crească în continuare. Această datorie externă uriaşă este cea mai grea moştenire lăsată Poporului Român de regimurile capitaliste post-decembriste. Unii dintre neprietenii urmaşilor Poporului Primordial plănuiesc şi acţionează pentru ca datoria externă a României să ajungă la peste 200 miliarde euro şi atunci să pretindă, printr-un Tribunal internaţional (care se va înfiinţa) ca plata să o reprezinte o parte din teritoriul naţional, respectiv Ardealul, unde să fie „mutat" un mic, cunoscut şi mult mediatizat stat străin. Pentru atingerea acestui scop s-a acţionat sistematic împotriva Poporului Român şi a României, în ultimele două decenii.

Dr.Gheorghe Funar

Secretar general al P.R.M.

Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii