Declaraţiile preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu, referitoare la actualitatea parlamentară

„Bună dimineaţa,
Vreau să fac declaraţii care ţin de viaţa parlamentară şi de rolul de imagine a Parlamentului, în legătură cu chestiuni care sunt pe agenda acestor zile.

Mai întâi, pentru că înţeleg că astăzi în Camera Deputaţilor va fi supusă votului cererea de ridicare a imunităţii unuia dintre colegii deputaţi. Am avut o consultare şi cu liderul grupului politic din Cameră, voi merge şi la şedinţa grupului parlamentar liberal din Cameră, voi propune, voi cere colegilor mei, să voteze pentru încuviinţarea acestei cereri. Fără îndoială, până la o sentinţă definitivă, credem în prezumnţia de nevinovăţie în toate cazurile, credem şi în acest caz ca şi în altele, în prezumnţia de nevinovăţie şi socotim nevinovaţi chiar pe cei împotriva cărora s-au început urmăriri penale sau acţiuni judiciare de alt gen, dar în situaţia în speţă, am convingerea că, pentru imaginea Parlamentului, această cerere de ridicare a imunităţii trebuie încuviinţată şi voi cere colegilor mei, deputaţii liberali, să dea un vot favorabil pentru ridicarea imunităţii.
În al doilea rând, oarecum în aceeaşi ordine de idei şi cu aceeaşi urgenţă, am convenit cu colegii mei deputaţii liberali din Comisia Juridică să propună introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege pentru amnistiere şi graţiere, să vină pe ordinea de zi a Camerei, să fie pus în discuţie şi să fie respins pentru ca să nu mai planeze asupra Parlamentului, în general, asupra coaliţiei de guvernare o temă falsă şi anume aceea că ar dori, printr-un demers legislativ încercat, eşuat, amânat, să ridice deasupra sau în afara legii, colegi parlamentari sau demnitari politici.
Credem că cel mai bun lucru de făcut este să limpezim această problemă, şi anume prin Comisia Juridică să cerem introducerea pe ordinea de zi, să introducem pe ordinea de zi, şi să votăm respingerea acestui proiect, pentru a încheia un subiect care nu face bine nici imaginii Parlamentului repet, nici Uniunii Social Liberale.
În al treilea rând, două scurte comentarii, deocamdată, în legătură cu observaţiile, recomandările, deciziile Curţii Constituţionale privitoare la proiectul de revizuire a Constituţiei.

Întâi de toate, să observăm două lucruri care mi se par esenţiale. În ciuda faptului că acest proiect de revizuire a fost atacat, în mod iresponsabil şi de către preşedintele României, preşedintele Băsescu şi de către reprezentanţi ai opoziţiei parlamentare ca fiind un atentat la statul de drept, ca fiind un atentat la democraţie, ca având prevederi de o gravitate fără precedent împotriva statului de drept şi alte astfel de aberaţii, să remarcăm faptul că niciuna din numeroasele obiecţii ale Curţii Constituţionale nu are în vedere aşa ceva. Niciun articol, dintre cele revizuite, niciuna dintre formulele propuse pentru revizuire şi respinse sau puse în discuţie, avem două categorii de cazuri, de către Curtea Constituţională, nu privea nici statul de drept, nici democraţia, nici principiile fundamentale pe care România democratică este aşezată. În al doilea rând, să remarcăm un lucru foarte important şi anume că formula de păstrare a Parlamentului bicameral, atât de criticată, atât de pârâtă, şi de denunţată şi de domnul Băsescu şi de opoziţia parlamentară, a fost acceptată de Curtea Constituţională şi nu se află acest articol printre cele contestate sau puse în discuţie, cu alte cuvinte nu încalcă niciun principiu, nici limitele revizuirii, niciun alt principiu democratic menţinerea formulei de parlament bicameral.
În legătură cu restul observaţiilor, noi vom convoca comisia şi vom discuta, este vorba despre o serie de obiecţii pe de o parte ţinând de limitele revizuirii şi care din punctul meu de vedere sunt îndreptăţite, putem să discutăm în ce măsură împărtăşim părerea – vedeţi că, în legătură cu unele nici în Curtea Constituţională nu există unanimitate, deci părerile sunt împărţite şi acolo între oameni pe care nu ştiu dacă domnul Băsescu sau alţii pot să-i mai gratuleze cu injuriile cu care au gratulat mereu membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, de vreme ce i-au propus acolo.

Deci limitele revizuirii sunt una, alte observaţii sau recomandări ale Curţii sunt altceva. În sensul acesta, articole – ca să dau doar câteva exemple, repet, nu discut acum in extenso aceste observaţii, o vom face la comisie – articole de modificare, prevederi de modificare pe care noi le-am introdus cu toată bunăcredinţa şi pentru a putea crea la nivel constituţional, deci la nivelul cel mai înalt şi cel mai solid, o piedică în calea traseismului politic sau o piedică în calea expandării, lărgirii, aşa cum s-a întâmplat, exagerată a numărului de parlamentari, sunt respinse şi sunt considerate a aduce atingere fie limitelor revizuirii, fie unor principii generale sau unor reguli generale, nu ştim exact care, o să discutăm.
Deci faptul că încercarea noastră de a stârpi traseimul politic care a luat proporţii de fapt uzuale, în fiecare zi se întâmplă, şi anume că un parlamentar care a candidat pe listele unui partid sau ale unei formaţiuni, alianţe politice îşi pierde mandatul atunci când trece la un alt partid în cursul legislaturii, înşelând, practic, votul celor care i l-au dat, de fapt, votul cetăţenilor, este considerat a atinge limitele revizuirii, cred că din punct de vedere juridic, din punct de vedere constituţional, este justificat. Noi însă am încercat să introducem, pornind de la exemplul autorităţilor locale o asemenea prevedere într-un scop sănătos. Pentru că este nevoie – dacă ne spune Curtea că aşa ceva este neconstituţional – poate să căutăm o altă formă, însă este nevoie ca, într-un fel sau altul, să punem capăt acestui fenomen care în ultimii ani a viciat şi viciază profund viaţa politică din România şi sensul democraţiei. Sensul democraţiei este să respecţi votul pe care un om ţi l-a dat, sub culorile unui partid, cu un anumit program politic, sau sub culorile unei alianţe cu un anumit program politic şi nu a doua zi, a cincea zi, anul următor, să treci exact în partea opusă.

În ceea ce priveşte limitarea numărului la 300 de parlamentari, la deputaţi, nu cred că aceasta poate fi socotită o atingere a limitelor revizuirii. Obiecţia stă în faptul că în mod uzual în Constituţii nu se prevede numărul de parlamentari, ci în legi privitoare la organizarea Camerelor. Este adevărat. Numai că aici, încă o dată, şi aceasta este o prevedere la care, de exemplu, eu ţin, în care persist, dacă e vorba doar despre o recomandare a Curţii, noi suntem într-o ţară în care am văzut tot felul de experienţe, tot felul de sisteme şi de legi electorale, iar consecinţa este că în loc să scădem numărul aleşilor la o cifră rezonabilă, am ajuns nu chiar la dublarea lor, dar la mărirea lor considerabilă. Şi atunci, pentru a nu mai lăsa la îndemâna împrejurărilor, conjuncturilor, legilor electorale făcute pentru un anumit moment politic, am încercat şi, din punctul meu de vedere ar trebui să încercăm în continuare, să fixăm acest lucru în Constituţie.

Sunt sigur, multe alte lucruri care nu mai ţin de o chestiune foarte practică, ci de dezbateri politico-juridico-filozofice. Fiindcă, de exemplu, pasajul în care spunem că „cetăţenii se nasc şi trăiesc liberi” este respins de Curtea Constituţională. E o discuţie frumoasă în legătură cu asta. Nu e, în orice caz, o discuţie care face trimitere la starea statului de drept, la democraţia din România sau la limitele revizuirii. Toate aceste lucruri vor fi discutate în detaliu, ceea ce însă eu, din punct de vedere public, cer şi o să le cer şi partenerilor din USL este următorul lucru: uniunea mică, adică USD – zic „mică” nu din lipsă de respect, ci fiindcă există, încă, totuşi, două uniuni - una mai mare, USL şi una, fatalmente mai mică, USD – au dat o declaraţie publică înainte chiar ca preşedintele Curţii Constituţionale, în numele Curţii Constituţionale, să spună exact ce nu agreează Curtea, ce respinge Curtea, înainte să avem motivarea, pe care deocamdată nici nu o avem, au declarat foarte hotărâţi că vor fi de acord cu toate propunerile Curţii Constituţionale. De pildă, Curtea Constituţională nu e de acord cu articolul care spune, care îl constrânge, ca să spunem aşa, pe preşedinte să respecte într-un anumit fel rezultatul alegerilor parlamentare.

Fac încă o dată precizarea că nu e vorba că cineva devine automat prim-ministru – reprezentantul partidului de pe locul întâi sau al alianţei de pe locul întâi. Nimeni n-a spus vreodată aşa ceva, este o interpretare greşită sau răuvoitoare şi încă o dată îmi fac datoria să o clarific. Este vorba despre obligaţia preşedintelui de a acorda mandatul pentru a încerca să formeze un guvern reprezentantului partidului sau alianţei clasate pe locul întâi în alegeri. Omul acela nu devine automat prim-ministru, el trebuie să se ducă în Parlament, să-şi găsească o majoritate, să se supună unui vot de învestitură, care îl confirmă sau nu ca prim-ministru. Ei, bine, acesta este un articol esenţial. El face parte dintr-o arhitectură a revizuirii şi dintr-o viziune a revizuirii care tocmai dorea să evite pe viitor în România crize precum cele care au marcat existenţa noastră politică în ultimii ani, conflicte între palate, conflicte, până la urmă, între voturi. Pentru că şi preşedintele are, evident, atâta timp cât este ales direct şi universal o legitimitate, evident că şi alegerile parlamentare au un sens, o legitimitate şi preşedintele trebuie să îl respecte.

De ce Curtea Constituţională socoteşte că acest articol nu este acceptabil vom discuta. Poate că e părerea Curţii Constituţionale că nu e bine aşa. Numai că noi modificăm o Constituţie tocmai din faptul că vechea alcătuire constituţională nu mai corespunde din punctul de vedere al iniţiatorilor, al celor care modifică această Constituţie, situaţiei de fapt. Sunt, aşadar, opţiuni. Curtea Constituţională poate să aibă, cu unanimitate sau cu majoritate, o viziune despre aceste lucruri, dar rolul ei este acela de a ne spune şi de a ne spune imperativ ce anume nu se poate modifica din cauză că încalcă limitele revizuirii. Or, din punctul acesta de vedere, fără a fi jurist, afirm categoric că este greu spre imposibil de susţinut că o asemenea prevedere încalcă limitele revizuirii.

Dar ce vreau eu să ştiu de la mica uniune este dacă dânşii, care au împărtăşit şi împreună cu care în programul electoral am vorbit despre modificarea Constituţiei în acest sens, mai susţin această variantă sau, aşa cum rezultă din ultima declaraţie, renunţă, adoptă fără discuţie toate solicitările Curţii Constituţionale, pentru că atunci, desigur, este pus în discuţie dacă mai facem vreo revizuire sau nu. Şi cred că toată lumea înţelege că revizuirea Constituţiei n-o vom face doar pentru a putea sau nu introduce pasajul conform căruia sau principiul conform căruia cetăţenii se nasc şi trăiesc liberi, deşi este foarte important, nu-i doar o propoziţie, nu-s doar nişte cuvinte puse acolo ca să sune frumos.
Acestea sunt lucrurile pe care doream să le spun.”