Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:51 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Funeriu

ro

06 Jul, 2011 13:43 2417 Marime text

Filiala Bucureşti Sector 2

Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC, preşedinte PC Sector 2: Am depus o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Funeriu

Am depus astăzi o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care am cerut cercetarea condiţiilor şi motivelor pentru care unii elevi au participat la examenul de Bacalaureat în săli supravegheate video, în timp ce alţi elevi şi-au dat examenele în săli fără camere video.
După cum reiese şi din rezultatele diferite ale examenelor date în funcţie de prezenţa sau absenţa camerelor video, consider că avem un caz de discriminare între persoane aparţinând aceleiaşi categorii şi care au fost tratate diferit fără nicio motivaţie sau explicaţie clară, adusă la cunoştinţă din timp.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării trebuie să investigheze această situaţie şi să sancţioneze persoanele responsabile din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în frunte cu ministrul Daniel Funeriu, care se fac vinovate de crearea de condiţii diferite pentru elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în această vară.
Fără să neg necesitatea supravegherii examenelor prin modalitatea aleasă, trebuie totuşi să avem în vedere că exercitarea ei după criterii ascunse şi fără înştiinţarea prealabilă este de natură să afecteze drepturile elevilor şi mai ales dreptul la tratament egal.

5.07.2011
Biroul de presă 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii