Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:17 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teodor Baconschi mă dă în judecată pentru că a ratat Spaţiul Schengen şi pentru că a avut o prestaţie jalnică de ministru

ro

30 Sep, 2011 22:04 2201 Marime text

În loc să se ascundă în gaură de şarpe după ce a ratat aderarea României la Spaţiul Schengen, iar cetăţenii români cinstiţi au ajuns să fie vânaţi prin Europa mai ceva ca naziştii după al doilea război mondial, ministrul de Externe Teodor Baconschi şi-a făcut timp să mă dea în judecată, cerându-mi despăgubiri pentru „vătămarea dreptului la onoare şi reputaţie". Dar când a avut onoare şi reputaţie domnul Teodor Baconschi, ca să i le repar eu?

Ministrul de Externe a coborât în mod evident din schiţele lui Caragiale, motiv pentru care, în loc să se căiască la mănăstire, conform cu educaţia sa teologică, pentru răul făcut României de când este ministru de Externe, sau măcar să-şi dea demisia şi să dispară definitiv din viaţa publică, vrea să-şi „repereze" onoarea.

Culmea este că domnul Baconschi mă acuză că l-am împiedicat să-şi desfăşoare activitatea de ministru, pentru că afirmaţiile mele despre el „sunt de natură să creeze suspiciune şi insecuritate faţă de activitatea subsemnatului (T.B.), având urmări deosebit de dăunătoare pentru desfăşurarea mandatului". Mai mult, „susţinerile lui Bogdan Diaconu delegitimizează portofoliul ministerial deţinut de subsemnatul (T.B.)", mai spune Baconschi, ceea ce ne arată clar că din cauza mea a ratat ministrul de Externe intrarea în Spaţiul Schengen, anularea permiselor de muncă pentru românii din Spania, respectarea statului român de către Ungaria şi extremiştii maghiari şi toate celelalte ruşini şi înfrângeri naţionale pe care această ţară le-a suferit de când este ministru domnul Baconschi.

E bine totuşi că domnul Baconschi are bani din salariul de bugetar pentru a plăti o mare casă de avocatură să mă poarte pe mine prin instanţe, aceasta fiind o preocupare de mare nobleţe şi patriotism a ministrului de Externe pe care îl plătim de la buget ca să îşi apere onoarea personală, pentru că cea a României nu l-a interesat niciodată.

Poate însă că hărţuirea Opoziţiei în instanţă face parte din Mişcarea Populară pe care domnul Baconschi o reprezintă cu mare responsabilitate, aşa cum a apărat şi drepturile României în faţa Europei. Şi ce poate fi mai popular, mai naţional şi mai bine pentru România decât să-ţi foloseşti timpul de ministru pentru a încerca să-ţi intimidezi adversarii politici?

Îi transmit pe această cale ministrului de Externe că onoarea se câştigă prin muncă şi devoţiune pentru ţară, nu prin procese, şi că nu are nicio şansă să mă intimideze, nici pe mine, nici pe românii care au despre el aceeaşi părere pe care o am şi eu. Dacă vrea cu adevărat să-i pună la punct pe toţi cei care sunt nemulţumiţi de activitatea sa de ministru, domnul Baconschi ar face bine să-i dea în judecată pe toţi românii în solidar cu mine şi să îşi „repereze" astfel definitiv onoarea.

30.09.2011

Bogdan Diaconu

Vicepreşedinte PC

Preşedinte PC Sector 2 Bucureşti

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii