Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gradinitele din Constanta vor primi bani pentru modernizari - 12.02.2009

ro

12 Feb, 2009 21:19 875 Marime text


        PARTIDUL DEMOCRAT LIBERAL            

ORGANIZAŢIA MUNICIPALA  CONSTANŢA

Comunicat de presă

Grădiniţele din Constanţa vor primi bani pentru modernizări

Grădiniţele din municipiul Constanţa vor putea beneficia de fonduri pentru reabilitări şi modernizări, dacă Parlamentul va aproba un amendament la bugetul de stat pe 2009, formulat de deputatul PDL de Constanţa, Maria Stavrositu.
“Una din promisiunile mele de campanie s-a referit în mod explicit la sprijinirea învăţământului şcolar şi preşcolar. Acum am avut oportunitatea de a depune un amendament la buget, prin care am propus alocarea unei sume de mai multe miliarde de lei vechi pentru modernizarea unor grădiniţe din Constanţa”, a explicat parlamentarul democrat-liberal.
Banii care ar putea fi primiţi în urma demersurilor Mariei Stavrositu vor fi folosiţi pentru reabilitarea clădirilor grădiniţelor, amenajări şi dotări interioare, precum şi achiziţionarea de echipamente specifice activităţii cu preşcolarii.
Deputatul PDL a menţionat că amendamentul pe care l-a depus a primit deja aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de Învăţământ din cele două Camere ale Parlamentului. Urmează ca documentul să fie supus dezbaterii şi aprobării plenului reunit, în cursul săptămânii viitoare.
Un alt amendament depus de Maria Stavrositu la bugetul de stat pe 2009 vizează un sprijin financiar pentru amenajarea unei cantine sociale, în parohia Bisericii Sfinţii Constantin şi Elena din Constanţa. Documentul se află încă în dezbaterea Comisiilor de Cultură şi Culte, din Parlament. Sursa de finanţare indicată de deputatul constănţean pentru ambele amendamente este Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.


Data          Biroul de presă
12 februarie 2009        Organizaţia Municipală
 PDL Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii