Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:32 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PD-L Constanța - Duminica, 16 Ianuarie 2011

ro

16 Jan, 2011 22:23 799 Marime text
Nu contest existența deciziei Comisiei Naționale de Statut, Etică și Litigii, care se pare că a fost astăzi prezentată presei de domnul Florian Constantin. Problema este că această decizie constată polarizarea accentuată a echipelor angajate în competiția electorală internă și recomandă refacerea întregului proces electoral intern precum și dizolvarea Biroului Permanent Județean. Această decizie nu s-a materializat pentru că hârtia nu a fost arătată nimănui.

E drept, Comisia s-a exprimat pe tema procesului electoral intern, dar recomandarea din decizia Comisiei n-a fost pusă în aplicare. În prezent se caută o soluţie politică viabilă la Constanţa. În acest sens s-au făcut numeroase demersuri, iar întâlnirea stabilită luni la ora 1500 împreună cu cei din conducerea naţională a partidului are acest obiect.

Apariția deciziei Comisiei la 6 luni de la data emiterii este doar o provocare menită să menţină haosul creat în PDL de Florian Constantin în înțelegere cu Mircea Banias. Cei doi transpun, o dată în plus, conflictele interne, de care sunt în mare parte responsabili, pe agenda publică, încălcând invitația la decență a domnului Preşedinte Emil Boc referitoare la declaraţiile pe acest subiect.

Maria Stavrositu,

Deputat PDL,

Președinte Organizația Municipală PDL Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii