Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:11 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se pregătește fraudarea referendumului

ro

06 Nov, 2011 22:29 659 Marime text

Partidul Democrat Liberal aduce la cunoștința opiniei publice iminența fraudării rezultatelor referendumului de astăzi.

Astfel, până la această oră, din numărătoarea paralelă efectuată reiese că prezența la vot se situează la aproximativ 20%.

Este cât se poate de evident că în mod normal și legal, până la ora închiderii urnelor, este imposibil ca prezența ordonată de președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, de 50% plus unu, să devină realitate.

Numai că mașina de fraudare electorală, marca PSD-PNL, s-a pus în mișcare.

Sesizăm opiniei publice și organelor abilitate ale statului următoarele situații care atrag după sine iminența fraudării referendumului de astăzi:

 În localitățile Eforie, Techirghiol și Cernavodă reprezentanții PDL nu au fost primiți în secțiile de votare. Dacă în aceste secții de votare prezența finală va fi mai mare decât media județeană, Partidul Democrat Liberal va depune plângeri penale pe numele tuturor membrilor secțiilor de votare pentru fraudă electorală.

 Biroul Electoral de Circumscripție Județean nu comunică prezența la vot. Ori este știut că miza acestui referendum este exact prezența la vot. În aceste condiții nu trebuie să mire pe nimeni ca la închiderea urnelor să se proclame prezența ordonată de Nicușor Constantinescu, de 50% plus 1.

 În toate secțiile de votare unde Partidului Democrat Liberal nu i-au fost primiți reprezentanții, prezența la vot este mai mare decât media județeană.

 Sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județean a fost mutat din sediul de bază al organizatorului referendumului, Consiliul Județean Constanța în sediul Pavilionului Expozițional, clădire aflată în administrarea unei fundații, Fundația "Fantasio". De ce oare?

 Crește numărul celor care au domiciliul în alte județe dar care votează la secții de votare din municipiul Constanța în baza adeverințelor de flotant (exemplu SV 49).

 O persoană din Năvodari a fost surprinsă de reprezentantul PDL în timp ce încerca să introducă cinci buletine de vot în urnă (SV 290).

 Ilegalitățile sesizate de prefectul județului Constanța, Claudiu Iorga Palaz, în două secții de votare din orașul Hârșova.

Însă cea mai gravă neregulă în cadrul procesului de votare este că în majoritatea secțiilor de pe teritoriul județului Constanța nu există procese verbale de predare-primire a buletinelor de vot, ceea ce va conduce la imposibilitatea încheierii proceselor verbale finale întrucât cheia de control nu poate fi finalizată (exemplu SV-urile din comuna Mihail Kogalniceanu și orașul Murfatlar, mai multe SV-uri din municipiul Constanța).

În aceste condiții, referendumul nu poate fi încheiat întrucât nu se poate proba numărul total de buletine de vot care au fost distribuite președinților secțiilor de votare de către organizatori.

Solicităm pe această cale mass-media să participe la depunerea proceselor verbale de numărare a voturilor la Biroul Electoral de Circumscripție Județean și să solicite confuntarea acestora cu procesele verbale de predare-primire a buletinelor de vot.

Astfel, se poate proba, fără echivoc, fraudarea referendumului.

#####.

Președinte

Christian Gigi CHIRU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii