Semneaza petitia IPP pentru incurajarea Deputatului Dan Pasat sa demisioneze din Parlament
Semneaza petitia IPP pentru incurajarea Deputatului Dan Pasat sa demisioneze din ParlamentStimaţi colegi şi colaboratori,
Dan Păsat este parlamentar al PDL ales în Colegiul 3 din judeţul Giurgiu. Este membru în Comisia economică, adoptând legi pentru dezvoltarea economică a României şi pentru privatizările sectoarelor cheie din economie. Tot Dan Păsat este, în timpul liber, patron la firma SC Prod Invest SRL terorizând primari şi oameni de afaceri din Giurgiu pentru a obţine beneficii necuvenite din contractele primăriilor, folosindu-se de influenţa de parlamentar şi om politic, conform comunicatului DNA din 7 octombrie 2010.
"Va începe războiul! Va începe măcelul!" îi ameninţa Dan Păsat, citat de Evenimentul Zilei din 9 februarie 2011, pe cei care îndrăzneau să i se opună. În 2009 şi 2010 a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă, susţine Direcţia Naţională Anticorupţie în comunicat.
Dumneavoastră doriţi ca un asemenea parlamentar să vă reprezinte interesele? Semnaţi petiţia IPP, dacă nu doriţi! Un Dan Păsat poate fi şi în colegiul dvs. aşa încât susţineţi iniţiativa Institutului pentru Politici Publice (IPP) prin care cerem demisia din Parlament a Deputatului Păsat, punându-se la dispoziţia justiţiei!
Vă mulţumim pentru că vă implicaţi în această iniţiativă într-o perioadă în care puţine iniţiative cetăţeneşti reuşesc să determine schimbări. Ar fi momentul să nu lăsăm partidele să facă uitat cazul Păsat.
Conduita şi interesele lui nu au nicio legătură cu demnitatea de Deputat. Alăturaţi-vă acestei iniţiative a IPP!
Semnează petiţia accesibila la http://www.petitieonline.ro/petitie-p60287048.html
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp