Comunicat - PDL Constanţa
Comunicat - PDL Constanţa
06 Feb, 2014 14:08
ZIUA de Constanta
1195
Marime text
Sâmbătă, 8 februarie 2014, peste 400 de democrat-liberali constănţeni vor participa la protestul pentru apărarea statului de drept organizat în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti.
„Considerăm că ţara se află într-un moment dificil, că statul de drept este pus în pericol de actuala guvernare şi că este datoria noastră să luăm atitudine. Îi aşteptăm alături de noi pe toţi românii care simt că ţara nu mai este a lor, ci a USL-ului, pe oricine a ajuns să se simtă străin în ţara lui, să se simtă jignit şi furat de Guvernarea USL!”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PDL, cel care îi va conduce la protest pe constănţeni.
Pentru locuitorii Constanţei, protestul de sâmbătă are şi alte conotaţii, fiind un prilej să-şi arate şi să-şi strige supărarea cu privire la actuala administraţie locală. „Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu şi-au arătat în nenumărate rânduri nepăsarea pentru Constanţa, pentru justiție şi ne-au demonstrat că pentru ei oraşul şi judeţul nostru sunt numai nişte surse bune de venit şi cam atât. Lipsa de interes, activitatea deficitară, cheltuirea banilor publici în interese personale sau ale prietenilor lor, declaraţiile belicoase la adresa instituţiilor statului sau a celor care le anchetează ilegalităţile ne demonstrează că şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu pun în pericol statul de drept, aşa cum pun în pericol şi judeţul Constanţa. Aşadar, noi, constănţenii, avem un motiv în plus pentru a protesta sâmbătă!, a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru.

Biroul de presă
PDL Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii