„USL a declanşat operaţiunea „caloriferul ”

13 Feb, 2014 13:53
ZIUA de Constanta
1553
Marime text
Deputatul Partidului Mişcarea Populară Florin GHEORGHE se declară uimit de dispreţul de care dau dovadă, aproape fără excepţie, cei care guvernează astăzi ţara: „Vă spun sincer că am rămas fără cuvinte când am văzut ce intenţii are domnul Doru Ciocan, preşedinte al ANRSC. De parcă nu ar fi fost suficient faptul că serviciile comunitare şi furnizarea utilităţilor în sistem centralizat este extrem de deficitară, s-a trezit şi ilustrul preşedinte al acestei autorităţi să-i demonstreze domnului Dragnea că munceşte şi el şi a pus gând rău celor care închid repartitoarele de căldură, pentru a face economii la factura de încălzire.
L-aş întreba pe domnul Ciocan, dacă ştie ce ar trebui să facă cetăţenii din Constanţa cu propriile calorifere? Să le arunce pe fereastră? Pentru că la Constanţa încălzirea funcţionează în orice anotimp, numai iarna nu! Pentru constănţeni, domnul Ciocan ar trebui să ofere gratuit alte aparate de măsură, pentru dimensiunea ţurţurilor din apartamente. Mai cred că ar trebui puse limitatoare şi la salariile celor care conduc RADET Constanţa, pentru că problemele sunt de ani de zile, iar întreruperile au devenit deja un obicei.
Chiar ieri i-am adresat domnului Viceprim-ministru Liviu Dragnea o întrebare în legătură cu operaţiunea „caloriferul” demarată de omul pe care îl are în subordine şi sper să asculte vocile oamenilor şi să-l schimbe imediat din funcţie pe domnul cu idei năprasnice de la ANRSC.”
Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Mişcarea Populară

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii