Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:53 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidatii PNL-intalnire electorala in comunele Targusor şi Gradina 16.11.2008

ro

16 Nov, 2008 20:07 1220 Marime text
Comunicat de presă


    Candidaţii Partidului Naţional Liberal filiala Constanţa la Camera Deputaţilor şi Senat în Colegiul nr. 1, deputatul Gheorghe Dragomir şi senatorul Puiu Haşotti, şi-au continuat, în acest sfârşit de săptămână, seria întâlnirilor electorale cu cetăţenii din judeţ.

1. Întâlnire electorală în comuna Târguşor

    Cei doi candidaţi PNL la Camera Deputaţilor şi Senat s-au deplasat sâmbătă, 15 noiembrie 2008, în comuna Târguşor, unde, alături de consilierii locali liberali, au stat de vorbă, la Căminul Cultural, cu oamenii, le-au ascultat problemele şi i-au asigurat că PNL va găsi cât mai curând soluţii pentru rezolvarea acestora.
      Atât deputatul Gheorghe Dragomir, cât şi senatorul Puiu Haşotti le-au declarat locuitorilor comunei Târguşor că, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, nu vor mai trebui să aleagă liste de partid, ci oameni care au dovedit că sunt alături de cetăţeni şi care au venit, în actualul mandat, în întâmpinarea problemelor cu care aceştia se confruntă. „Am fost alături de oameni, am venit în sprijinul lor, şi ceea ce este mai important este faptul că atât eu, cât şi senatorul Puiu Haşotti suntem doi parlamentari cu experienţă, care am dovedit că ştim să aducem bani pentru judeţul Constanţa, pentru proiecte, pentru drumuri, pentru apă, pentru iluminatul stradal, pentru pensii. Vom face eforturi şi ştim ce avem de făcut pentru ca dumneavoastră să trăiţi mai bine”, a declarat deputatul Gheorghe Dragomir.
    Totodată, deputatul PNL le-a amintit locuitorilor comunei Târguşor că PNL a dublat valoarea pensiilor şi a salariului mediu şi i-a asigurat că „aceste măsuri vor continua şi în următorii patru ani de guvernare, pe măsură ce economia va continua să se dezvolte datorită măsurilor liberale”. Mai mult, candidatul Partidului Naţional Liberal la Camera Deputaţilor în Colegiul nr. 1, a declarat că măsurile liberale se vor aplica, în perioada următoare, şi în zona rurală prin înfiinţarea de locuri de muncă bine plătite.
    Senatorul Puiu Haşotti a anunţat că, împreună cu deputatul Gheorghe Dragomir, va cere Consiliului Judeţean Constanţa să rezolve problema iluminatului stradal. „Târguşor este cea mai întunecată comună din acest judeţ. Era să ne scoatem ochii aici. De aceea, vom cere CJC să rezolve problema iluminatului stradal. Dacă nu va rezolva această problemă, o vom rezolva noi, pe banii noştri”, a declarat senatorul Puiu Haşotti. De asemenea, candidatul PNL la Senat în Colegiul nr. 1 i-a informat pe cei prezenţi că un alt proiect pentru Târguşor, care va fi finalizat în cel mult doi ani, este introducerea alimentării cu apă potabilă. „Cel mai important proiect este alimentarea cu apă potabilă. Vrem să fiţi o comună civilizată. Nu se poate să folosiţi fântânile pentru a vă aproviziona cu apă”, a mai spus senatorul Puiu Haşotti.
    Nu în ultimul rând, senatorul liberal a ţinut să îi anunţe pe locuitorii comunei Târguşor că, „începând cu 01 ianuarie 2009, pensiile se vor majora cu încă 25 de procente”.


2. Întâlnire electorală în comuna Grădina


    Candidaţii PNL la Camera Deputaţilor şi Senat în Colegiul nr.1, deputatul Gheorghe Dragomir şi senatorul Puiu Haşotti, s-au întâlnit sâmbătă, 15 noiembrie 2008, şi cu locuitorii comunei Grădina. Înconjuraţi de o mulţime de oameni care i-au primit cu entuziasm, candidaţii PNL la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, i-au asigurat că vor fi alături de ei, sprijinindu-le proiectele, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale. „Ştim că problemele dumneavoastră nu sunt puţine. Vom fi alături de voi, vă vom sprijini toate proiectele pentru că este datoria noastră să contribuim ca viaţa fiecărui locuitor să fie mai bună, chiar dacă aici primarul este PSD”, a declarat deputatul Gheorghe Dragomir.
    La rândul său, senatorul Puiu Haşotti, le-a reamintit cetăţenilor că PNL a fost cel care a contribuit la înfiinţarea comunei Grădina, iar parlamentarii liberali au adus, prin intervenţiile în Parlament, fonduri la bugetul local. În acest context, senatorul PNL a anunţat că, împreună cu deputatul Gheorghe Dragomir, se va implica, în perioada imediat următoare, în repararea şcolii şi a dispensarului din comună.
    Întâlnirea electorală a celor doi candidaţi liberali la Camera Deputaţilor şi Senat în Colegiul nr.1, deputatul Gheorghe Dragomir şi senatorul Puiu Haşotti, în comuna Grădina s-aîncheiat cu un spectacol artistic susţinut de renumiţi artişti de muzică populară şi uşoară.


   
16 noiembrie 2008                                     Biroul de presă PNL Constanţa


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii