Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat LAL si PNL Constanţa - Duminica, 06 Martie 2011

ro

06 Mar, 2011 23:01 1038 Marime text

Casa Tineretului din Brăila a găzduit, sâmbătă, 05 martie 2011, întâlnirea regională a aleşilor locali liberali din Regiunea 2 Sud-Est.

La întâlnire, au participat peste 400 de aleşi locali din filialele judeţelor Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea şi liberali din filiala gazdă. Din partea conducerii Partidului Naţional Liberal au luat parte vicepreşedinţii PNL, deputatul Mihai Voicu, deputatul Victor Paul Dobre, deputatul Rareş Mănescu, secretarul general al PNL, deputat Radu Stroe, senatorul Cristian Bâgiu şi deputatul Octavian Popa, membri ai Biroului Politic Central al PNL, membri ai LAL Constanţa şi preşedintele filialei PNL Brăila, Cătălin Boboc.

În cadrul întâlnirii, Liga Aleşilor Locali a dezbătut situaţia din administraţia publică locală adoptând o rezoluţie, prin care solicită actualei puteri susţinerea descentralizării reale cu respectarea principiilor autonomiei locale şi subsidiarităţii, să renunţe la controalele repetate, care vizează exclusiv primăriile conduse de reprezentanţii opoziţiei, să înceteze discriminarea cetăţenilor din localităţile cu primari de altă culoare politică decât PDL, să susţină aplicarea fermă a legilor, fără protejarea clientelei politice şi a celei transpartinice, şi, nu în ultimul rând, să asigure funcţionarea eficientă a administraţiei şi să nu folosească reducerile de posturi ca un instrument de epurare politică.

06 martie 2011 Biroul de presă PNL Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii