Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consensul nu poate fi obţinut pe un Master-Plan ţinut la secret, domnilor guvernanţi!

ro

21 Apr, 2015 13:07 1232 Marime text
Stimaţi colegi,
Aşa cum ne-a obişnuit, PSD continuă jocul alba-neagra şi cu Master-Planul de Transport al României ca şi cu toate celelalte proiecte importante pentru români!
Astfel, Guvernul PSD în loc să-şi recunoscă şi repare greşelile şi, bineînţeles, să-şi explice eşecurile majore generate de propriile decizii, aruncă acum vina în curtea Opoziţiei şi, culmea ipocriziei, mai şi invocă necesitatea stringentă a unui consens pe un document pe care uită şi să-l prezinte public, darămite să-l agreeze cu celelalte partide parlamentare, aşa cum ar fi fost firesc!
În condiţiile în care Comisia Europeană a întors luna trecută Master-Planul la Bucureşti, deoarece Guvernul Ponta creionase un document nefondat, slab şi nefezabil, deşi membrii Comisiei de transport şi infrastructură din Camera Deputaţilor au atenţionat Guvernul în acest sens, Ministerul Transporturilor nu a mai prezentat în Parlamentul României varianta revizuită a documentului, care trebuia retrimisă Comisiei Europene până la data de 09 aprilie a.c., şi acum PSD acuză Opoziţia de demagogie şi lipsă de consens pe un document la care Parlamentul nu a mai avut acces! 
În mod normal, atunci când se invocă necesitatea consensului pe un proiect atât de important cum este un Master Plan de Transport al României, trebuie să se ţină cont şi de observaţiile celor cărora li se cere consensul! Altfel, nu putem vorbi decât despre scenete ieftine şi nu despre intenţii serioase, domnilor guvernanţi!
 Noi, parlamentarii din Comisia de Transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor, am avertizat Ministerul de resort că varianta anterioară a Master-Planului, aşa cum a fost ea ulterior prezentată Comisiei Europene, va fi una cu siguranţă sortită eşecului, deoarece aceasta reflecta doar propria viziune a Guvernului Ponta sau ambiţiile personale ale unor guvernanţi PSD, nerespectând nicidecum acordurile anterioare cu Uniunea Europeană privind coridoarele de transport şi nici prioritizarea proiectelor în acord cu criteriile europene stabilite!
Ce să mai vorbim de faptul că acelaşi Guvern Ponta promitea în campania din anul 2012 sute de km de autostrăzi terminate până în anul 2016 - martor în acest sens stând Programul de guvernare postat pe site-ul Guvernului - , iar în acest an, în 2015, amânările de începere a unor proiecte importante de autostrăzi se succed în lanţ, România riscând să piardă alocările de fonduri europene şi anul acesta.
Mai mult decât atât, deşi Guvernul Ponta se bate cu pumnul în piept zilnic că are cele mai mari realizări din toate timpurile, la planul pentru autostrăzi, la capitolul fapte, ar putea să ia lecţii de la guvernul bulgar, având în vedere că se poate lăuda în acest an doar cu inaugurarea fabuloasei cifre de vreo 10 km de autostradă, iar vecinii noştri din sud, bulgarii, vor inaugura 150 km, depăşind astfel România la numărul total de km...
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii