Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:13 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daniel Daianu critica punctual bugetul propus de Guvernul Boc - 12.02.2009

ro

12 Feb, 2009 20:48 853 Marime text

Comunicat de presă - Bruxelles, 12 Februarie 2009

Daniel Dăianu critică punctual bugetul propus de Guvernul Boc

În opinia europarlamentarului PNL Daniel Dăianu, bugetul Guvernului “este un buget de mare austeritate, ceea ce nu este surprinzător având în vedere circumstanţele crizei economice, constrângerea valutară cu care ne confruntăm.

 De altfel, această constrângere stă la originea alegerii unui deficit bugetar de -2% din PIB. Dar am rezerve faţă de acest deficit ca şi faţă de premize ale construcţiei bugetului; unele premize de bază nu sunt, în opinia mea, plauzibile. De exemplu, rata de creştere economică (de 2,5%) în condiţiile în care încetinirea economică este tot mai vizibilă. De asemenea,  posibilitatea de a obţine venituri de cca 33,5% din PIB în 2009 este mică. Veniturile fiscale sunt, după mine, supraestimate. Să ne gândim, de pildă, la intenţia de a spori încasări fiscale când ritmul creşterii scade copios şi multe întreprinderi îşi văd profiturile evaporându-se (să adăugăm aici şi revenirea la un nivel mai ridicat al CAS).

Supoziţia că se va putea obţine mai mult din economia subterană este, în largă măsură, nerealistă. Iar dacă ritmul creşterii economice va fi semnificativ mai scăzut, deficitul bugetar nu va avea cum să nu se ducă spre -4% din PIB. Poate că s-a ales 2% din PIB pentru a se ţine în frâu cererile ministerelor, dar, oricum, ţinta mi se pare mai mult decât greu de realizat. Cred că ceva în jur de 3% din PIB ar fi fost mai potrivit, cu finanţare externă de peste două treimi. Am fi putut astfel acorda ceva oxigen bugetului ca şi economiei.

Iar dacă vorbim despre corecţia deficitului bugetar, atunci aceasta trebuie facută într-o perspectivă multianuală, adică să avem, eventual, un deficit tot de cca 3% în 2010 şi dacă se produce o relansare semnificativă a economiei europene în 2011 să încercăm să tragem deficitul sub 2,5% în acel an.

Nu vreau să intru în structura cheltuielilor, dar mi se pare de neînţeles, de pildă, suma acordată cercetării (0,18% din PIB), care descalifică pretenţiile noastre de a ne alinia la ceea ce înseamnă Agenda Lisabona. Este drept ca un an atât de complicat înseamnă renunţări dureroase, dar sunt domenii pe care nu avem voie să le vitregim în acest mod. “

  Daniel Dăianu - europarlamentar PNL (ALDE), membru în Comisia pentru bugete şi în Comisia pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii