Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este necesară o vizită de lucru a parlamentarilor din comisiile de specialitate la Roşia Montană

ro

10 Sep, 2013 13:58 928 Marime text
Ținem să precizăm faptul că Guvernul Uniunii Social Liberale nu a adoptat pur și simplu proiectul Roșia Montană realizat în 2011, ci a renegociat condițiile în care s-ar putea face exploatările miniere, punând accentul pe trei aspecte esențiale: investiții suplimentare în mediu, mărirea participației statului până la 25% și creșterea redevențelor. Guvernul USL a realizat partea de negociere tehnică asumându-și acum responsabilitatea de a trimite proiectul de lege în Parlament pentru dezbatere.

Din acest motiv, săptămâna trecută, parlamentarii Partidului Național Liberal care fac parte din Comisia pentru Industrii și Servicii, precum şi cei din Comisia pentru Politică Economică, Reformă și Privatizare, au solicitat organizarea unei deplasări la Roșia Montană a membrilor celor două comisii parlamentare permanente.  Noi, liberalii, am avut această iniţiativă de organizare a unei deplasări a membrilor comisiilor mai sus menţionate la Roşia Montană, deoarece considerăm că este firesc ca, înainte de intrarea în dezbatere parlamentară a proiectului de lege privind exploatarea minieră de la Roșia Montană - proiect trimis de Guvern Parlamentului -, să cunoaştem toate problemele locale pentru a ne putea pronunţa, ulterior, în Parlament, în urma unei analize temeinice şi corect argumentate.

           Ţinând cont de faptul că acest proiect are un impact economic şi social major, iar implicațiile unei posibile viitoare exploatări asupra mediului reprezintă cea mai sensibilă şi importantă parte a acestui proiect, credem că aceste aspecte nu trebuie deloc neglijate şi cunoscute doar teoretic, ci dimpotrivă, trebuie analizate în mod documentat, pe teren, la faţa locului, consultând atât factorii locali implicați, dar, mai ales, comunitatea din zona respectivă.                      
 
 10.09.2013                           Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii