Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:22 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

[Gip] In 2006, ministrul Vladescu a primit contracte de 500.000 euro din bani publici

ro

21 Apr, 2010 17:31 1104 Marime text

In timpul mandatului anterior de ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu a primit 7 contracte din bani publici in valoare totala de
500.000 de euro


In urma viiturilor din 2005 si 2006, guvernarea PNL-PD a alocat in 2006 sume importante de bani pentru lucrari de prevenire a inundatiilor. Unul
dintre cei care a profitat de aceste fonduri a fost chiar ministrul de finante de la acea vreme, Sebastian Vladescu. La sfirsitul anului 2006
acesta a obtinut printr-o mica societate comerciala, Boss Constructii si Consultanta SRL, contracte in valoare totala de 1.586.301 RON (fara TVA).

In decembrie 2006, societatea Boss Constructii si Consultanta SRL, la care ministrul Sebastian Vladescu detine 47% din partile sociale, a
primit 7 contracte de „furnizare de echipamente de interventie la viituri" din partea Administratia Nationala „Apele Romane" (ANAR). In
momentul primirii contractelor, Sebastian Vladescu era ministrul al Finantelor, iar ANAR era in subordinea ministrului Mediului, Sulfina Barbu.

Boss Constructii si Consultanta SRL era o firma de apartament cu 5 angajati.

Firma lui Sebastian Vladescu a primit contractele din partea directiilor teritoriale ale Administratiei Nationale „Apele Romane". ANAR a cumparat
de la Boss Constructii si Consultanta SRL palplanse metalice si baraje mobile de aluminiu. Contractele au fost atribuite in decursul a doar
citeva zile din decembrie 2006, iar anunturile de atribuire au fost publicate in Monitorul Oficial in ianuarie si februarie 2007.



Firma ministrului Sebastian Vladescu a primit:

- un contract in valoare de 156.269,73 RON din partea Directiei Apelor
Dobrogea - Litoral;
- doua contracte, unul in valoare de 59.316,40 RON, iar celalalt in
valoare de 337.425 RON din partea Directiei Apelor Buzau - Ialomita;
- doua contracte, unul in valoare de 592.960 RON, iar celalalt in
valoare de 72.661,45 RON din partea Directiei Apelor Banat;
- un contract in valoare de 184.128 RON din partea Directiei Apelor Mures;
- un contract in valoare de 183.542,70 RON din partea Directiei Apelor Jiu.

In 2006, ministrul Finantelor Sebastian Vladescu a folosit inundatiile ca pe o oportunitate de afaceri pentru propria sa firma. Potrivit
Monitorului Oficial, Boss Constructii si Consultanta SRL nu primise nici un contract din bani publici inainte ca Sebastian Vladescu sa fie ministru si nici nu a mai primit vreunul dupa ce acesta si-a incheiat mandatul.

Ministrul Sebastian Vladescu pozeaza intr-un personaj intransigent care incearca sa limiteze cheltuielile bugetare. El vrea sa impoziteze pensiile, anunta concedieri masive, desfiinteaza facilitati fiscale, se opune majorarilor salariale, inventeaza noi taxe si impozite.

Marti 20 aprilie 2010, presedintele Traian Basescu a chemat ministrii la Cotroceni. Potrivit comunicatului Administratiei Prezidentiale, principala tema a discutiilor a fost „reducerea cheltuielilor publice", acesta fiind „un subiect referitor la masuri de reforma care nu mai suporta amanare". Cel care ar trebui sa se ocupe acum de „reducerea cheltuielilor publice" este ministrul de Finante Sebastian Vladescu, adica tocmai cel care, in mandatul anterior, folosea pentru profitul sau personal banii publici destinati lucrarilor de prevenire a inundatiilor.

21 aprilie 2010

Mugur Ciuvica
presedintele GIP


Documentele care stau la baza acestei investigatii se gasesc pe blogul
Grupului de Investigatii Politice: http://blog.grupul.ro/

Grupul de Investigatii Politice (GIP) deruleaza un program de monitorizare a vietii social-politice si economice din Romania. In cadrul acestui program, GIP trimite periodic prin e-mail prezentari sintetice ale unor evenimente de interes public si analize ale unor teme de actualitate. Daca nu ati primit
acest mesaj direct de la noi si doriti sa va inscrieti pe lista noastra, trimiteti un mesaj pe adresa
program_monitorizare@grupul.ro <mailto:program_monitorizare@grupul.ro> cu subiectul subscribe In cazul in care nu doriti sa mai primiti mesajele noastre va rugam sa trimiteti un mesaj la adresa program_monitorizare@grupul.ro <mailto:program_monitorizare@grupul.ro> care sa contina ca subiect cuvintul
unsubscribe

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii