PNL Constanța, alături de sinistrații din Vrancea, Ialomița și Buzău
PNL Constanța, alături de sinistrații din Vrancea, Ialomița și Buzău
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal, solidară cu persoanele aflate în zonele izolate de ninsorile abundente din ultima perioadă, s-a alăturat campaniei de strângere de ajutoare alimentare pentru sinistrații din județele Vrancea, Ialomița și Buzău.
Astfel, Filiala PNL Constanța îi încurajează pe toți cetățenii județului Constanța să participe la acest efort cumulat de a colecta ajutoare pentru zecile de mii de persoane afectate de viscolul puternic și zăpezile abundente.
Considerăm că solidaritatea este cea în măsură să salveze cât mai multe vieți.
Celor care doresc să participe în continuare la campania de ajutorare a sinistraților le recomandăm să folosească punctele de colectare a alimentelor deschise de către Consiliul Județean Constanța și Primăria municipiului Constanța.
Atragem atenția tuturor celor interesați că produsele alimentare pe care doresc să le doneze trebuie să fie neperisabile.
14 februarie 2012 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp