Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:25 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ramona Manescu pledeaza pentru continuarea proiectului pilot Erasmus pentru alesii locali si regionali

ro

28 Apr, 2010 23:01 1152 Marime text

Comunicat de presă Bruxelles, 28 aprilie 2010 

Coordonatoarea liberalilor europeni în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, Ramona Mănescu, susţine continuarea proiectului pilot "Erasmus pentru aleşii locali si regionali", după ce Comisia Europeană a anunţat recent suspendarea acestuia, invocând probleme de finanţare.

În cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Dezvoltare Regională, eurodeputata liberală i-a adresat o întrebare Comisarului European pentru Politică Regională, Johannes Hahn, solicitând clarificări privind rezultatele unui studiu de fezabilitate în baza căruia executivul european a decis suspendarea proiectului pilot.

"Trebuie să găsim o soluţie pentru a continua proiectul pilot Erasmus, iniţiat de Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), cu atât mai mult cu catvine în sprijinul autorităţilor locale şi regionale prin promovarea proiectelor comune şi a schimbului de experienţă la aceste niveluri. Din răspunsul comisarului european am înţeles că exista susţinere in acest sens şi tocmai de aceea am convingerea ca reprezentanţii Comisiei Europene vor găsi resursele financiare necesare continuării acestui proiect."

Proiectul pilot "Erasmus pentru aleşii locali si regionali" a fost iniţiat de Grupul ALDE, în octombrie 2008, şi a devenit operaţional anul trecut printr-o linie de finanţare de 2 milioane de euro. După ce, iniţial, s-a anunţat extinderea programului în 2010, Comisia Europeană a decis că nu există suficiente resurse pentru finanţarea acestui program pilot.

Programul pilot Erasmus le oferă managerilor locali de proiecte, în speţă aleşilor locali, posibilitatea unui schimb de experienţă activ în special în privinţa accesării fondurilor europene.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii