Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:28 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ramona Manescu saluta decizia Comisiei Europene de a nu include suspendarea automata a fondurilor comunitare printre noile masuri economice

ro

12 May, 2010 21:33 989 Marime text

Ramona Mănescu, Coordonatoarea liberalilor europeni în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, salută decizia Comisiei Europene de a nu include suspendarea automată a fondurilor comunitare printre noile măsuri economice anunţate la Bruxelles

DECLARAŢIE DE PRESĂ

"În cursul săptămânii trecute, în cadrul uneiîntâlniri pe care am avut-ocu domnul Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politică Regională,mi-am exprimat îngrijorarea şi dezacordulcu privire la intenţia Comisarului pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, de a propune suspendarea automată a fondurilor structurale.

Considerând că această propunere nu poatefi nici realistă şi nici eficientă pentru Statele Membre,l-am rugat pe domnul comisar Hahn să susţinăacest punct de vedere în cadrul Colegiului Comisarilor pentru a ne asigura că această măsură nu va fi adoptată, până la urmă, de Comisie.

Mă bucur că argumenteleComisarului pentru Politică Regională, în sprijinul politicii de coeziune şi implicit a Statelor Membre,au fost agreate astfel încât măsura suspendării automate afondurilor structurale nu se mai regăseşte în Comunicarea adoptată, astăzi, de către Comisia Europeană."

Notă

Comisarul European pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, anunţase, în urmă cu câteva săptămâni, intenţia de a include suspendarea automată a fondurilor structurale printre propunerile economice pe care Comisia Europeană le va promova pentru atenuarea efectelor crizei actuale. Măsura urma să se aplice Statelor Membre care încalcă repetat pragurile de deficit bugetar şi al datoriei publice impuse în Uniunea Europeană.

În Comunicarea făcută publică de Comisia Europeană, în urmă cu câteva ore, nu se mai regăsesc referirile la fondurile structurale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii