Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:15 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Relansarea Dreptei ca soluţie pentru a stopa derapajele şi abuzurile Guvernului Ponta 3

ro

03 Jun, 2014 20:36 1150 Marime text
Dacă mai existau umbre de neîncredere, scrutinul pentru alegerile europarlamentare a subliniat, prin prezenţa redusă la vot şi procentele adunate de partidele din România, nevoia unei drepte puternice în România, a unei forţe menite să stăvilească derapajele Guvernului Ponta 3 – un guvern corupt, mincinos şi hoţ.
Ca orice proces important şi consistent, un demers care să unească forţele de dreapta nu este însă unul facil, ci unul care necesită voinţă politică, dar şi menţinerea identităţii şi a valorilor liberale şi democrate care au consacrat cele două formaţiuni aflate astăzi la masa negocierilor: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal.
 
Nu putem şterge cu buretele rivalităţi politice, prezente şi manifestate intens mai ales la nivel local, cum nu putem lăsa la o parte nici principiile liberale care ţin închegată, de peste un secol, formaţiunea politică cu cea mai vastă istorie, cea care a dat României moderne cei mai valoroşi politicieni. Pentru aceeaşi Românie avem, însă, responsabilitatea de a găsi o soluţie. Nu putem lăsa ca viitorul să fie confiscat de exponenţii actualei majorităţi parlamentare şi ai Guvernului Ponta 3, de către acei oameni care ne dovedesc, zi de zi, că nu îşi doresc decât binele personal şi nicidecum pe cel al românilor.
Susţin orice efort şi discuţiile menite să ajungă la un compromis, la un rezultat care să nu oblige spiritul liberal să-şi plece capul, ci să pună în valoare şi în slujba românilor experienţa politică, valorile, priorităţile şi programele de care ţara are nevoie pentru a scăpa din lanţurile în care PSD şi clientela sa au reuşit să o imobilizeze.
Liderii dreptei au responsabilitatea de a găsi, până în toamnă, formula şi echipa de care românii au nevoie pentru a-şi recăpăta încrederea, demnitatea şi puterea de a stopa derapajele şi abuzurile Guvernului Ponta 3. Iar această formulă nu poate fi decât relansarea Dreptei ca o forţă capabilă să readucă România pe drumul prosperităţii, al Europei şi al performanţei.
 
 
  1       03.06. 2014        Mihai Lupu
  Deputat PNL Constanța                           
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii