Comunicat de presă ACL
Comunicat de presă ACL
13 Nov, 2014 13:41
ZIUA de Constanta
1545
Marime text
Parlamentarii Alianţei Creştin-Liberale Constanţa solicită preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea de urgenţă a celor două Camere ale Parlamentului în ziua de vineri, 14 noiembrie a.c., la ora 12.00.
Cererea parlamentarilor ACL Constanţa are drept scop introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor respingerea Legii amnistiei şi graţierii, dar şi aprobarea solicitării Parchetelor pentru începerea urmării penale sau pentru cererea de arestare în cazul senatorilor şi deputaţilor care sunt în asemenea situaţii, indiferent de culoarea politică a celor vizaţi.
Candidatul Alianţei Creştin-Liberale la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, i-a cerut, miercuri seară, în confruntarea electorală de la B1 TV, candidatului PSD Victor Ponta să facă o „treabă între bărbaţi”, respectiv să convoace, ca şefi de partide, Parlamentul pentru a pica Legea amnistierii şi graţierii, acesta din urmă răspunzând că e atributul şefilor Camerelor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii