Comunicat de presă - PD - 17.10.2014
Comunicat de presă - PD - 17.10.2014
17 Oct, 2014 09:46
ZIUA de Constanta
1283
Marime text
Judecătorii Curţii Constituţionale a României au admis o excepţie de neconstituţionalitate a Legii nr. 216/2008 prin care un pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime – S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social a fost transferat cu titlu gratuit către Consiliul Local al Municipiului Constanţa. Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi iniţiatorul demersurilor pentru declararea neconstituţionalităţii trecerii acţiunilor Portului la Primăria Constanţa a declarat că prin decizia Curţii Constituţionale s-a oprit transformarea Portului într-un obiect de tranzacţie electorală pentru Mazăre şi acoliţii săi. „Vă asigur că nu mă voi opri aici. Decizia Curţii Constituţionale care, pentru prima dată în istoria ei a dat un verdict în unanimitate, 9-0, mă obligă să lupt pentru
această cauză. Orgoliul nemăsurat al primarului Radu Mazăre a pus în pericol Primăria, a vulnerabilizat Portul, deposedându-l ilegal de sume importante, pune în pericol bugetul Constanţei. Trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu banii pe care municipalitatea i-a primit de la Port. Primarul Radu Mazăre a greşit flagrant, au fost luate decizii nelegale, iar acest fapt a fost confirmat de decizia Curţii Constituţionale. Mazăre a minţit, i-a minţit pe constănţeni, a minţit întreaga ţară şi, repet, orgoliul său nemăsurat a pus în pericol oraşul. Noi, astăzi, nu ştim dacă banii au fost cheltuiţi legal, dacă au fost furaţi şi de cine, dacă Primăria trebuie să îi dea înapoi şi de unde. Vorbim despre sume uriaşe despre care nu ştim nimic. Singurul lucru clar este că s-a încălcat legea. Pentru a ajuta Constanţa, pentru a asigura respectarea legii, îl invit pe domnul Mazăre să căutăm împreună soluţia prin care atât CN APMC cât şi cetăţenii oraşului Constanţa să aibă de câştigat, să gândim împreună modificarea acestei legi în interesul constănţenilor. Îl invit pe primarul Constanţei să lase orgoliul deoparte şi, împreună cu ceilalţi parlamentari constănţeni, să găsim o soluţie, de data aceasta legală”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii