Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:10 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - PDL - 10.10.2014

ro

10 Oct, 2014 11:45 1740 Marime text
Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi co-preşedinte ACL Constanţa, solicită prefectului, Radu Volcinschi, să aplice legea și să îl demită pe Nicuşor Daniel Constantinescu. Zilele acestea se împlinesc şase luni de când Nicuşor Daniel Constantinescu nu mai exercită funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit legii, mandatul preşedintelui de Consiliu Judeţean încetează de drept „dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic”. În aceleaşi condiţii, încetează şi mandatul consilierului judeţean. „Bărbăteşte şi cinstit ar fi fost ca Nicuşor Constantinescu să-şi dea demisia din funcţie atunci când a plecat pentru tratament în străinătate, nicidecum să lase pe altcineva în locul lui, să aibă grijă de judeţ şi să ţină cu dinţii de funcţia care îi dă puteri pe care nu le-a folosit întotdeauna în cele mai bune scopuri. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat. Aşadar, obligaţia prefectului, chiar dacă este un apropiat al lui Constantinescu, este să respecte legea și să îl demită din funcţie. Interesul judeţului trebuie să fie mai presus de interesele personale, de prietenii, de partid”, a declarat parlamentarul constănţean. Acesta a mai precizat că alegerea unui nou preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa ar aduce beneficii judeţului. „Primarul Radu Mazăre se plânge că fug investitorii de oraşul, de judeţul nostru. Este adevărat, însă fug numai din vina lui, precum şi a prietenilor şi partenerilor lui de afaceri, fug de șpagă. În afară de o camarilă strânsă în jurul celor doi, nimic nu se dezvoltă. Este adevărat ca investititorii fug, dar fug de tine, domnule Mazăre, şi de gaşca ta. Voi aţi transformat Constanța în etalon pentru sărăcie, ruine și decădere. Voi puneţi investitorii pe fugă, voi îi faceţi pe afaceriştii constănţeni să-şi mute companiile în alte oraşe. Tu, Mazăre, împreună cu Constantinescu şi cu gaşca voastră aţi căpuşat Constanţa, îi sugeţi resursele doar în interes personal. Vedem cu toții ce înseamnă prea multă putere folosită în nume personal, Constanța este un exemplu care explică cel mai bine sintagma <Puterea absolută corupe în mod absolut>”, a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi co-preşedinte ACL Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii