Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:02 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa UNPR Constanta

ro

13 Nov, 2015 23:23 1220 Marime text
Cu ocazia sărbătorii naţionale a Dobrogei, Organizaţia judeţeană Constanţa a UNPR organizează comemorarea eroilor  la Cimitirul internaţional de onoare militară de la Mircea Vodă. Cu acest prilej, sâmbătă, 14 noiembrie, ora 12, vor fi depuse pe crucile cimitirului sute de drapele româneşti, iar la Panteon stindardele celorlalte ţări ale căror eroi se află îngropaţi în acest loc.
Vor fi prezenţi: senatorul UNPR Marian Vasiliev, co-iniţiatorul legii privind declararea Zilei de 14 noiembrie – Ziua Dobrogei, ca zi naţională, deputatul UNPR Florin Gheorghe, membrii organizaţiei judeţene, simpatizanţi, cetăţeni ai comunei Mircea Vodă. Vor fi depuse flori şi se va oficia o slujbă de comemorare.

După cum se ştie, Complexul muzeal este unic  în lume prin faptul că se află puşi la un loc soldaţi morţi pe câmpul de luptă, aliaţi şi inamici, în acelaşi respect pentru jertfa lor faţă de ţara pe care au slujit-o.

Iniţiativa realizării acestui Cimitir a aparţinut organizaţiilor: Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război”, Aşezământului Naţional pentru Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu sprijinul dat de Armată şi de autorităţilor locale.

Cimitirul adăposteşte mormintele a  460 de eroi, iar panteonul din centru, sub care se află osuarul a adunat  rămăşiţele a 5302 ostaşi care au căzut în primul război mondial, în perioada august-decembrie 1916,  pe fronturile din judeţele Constanţa, Tulcea, Durostor şi Caliacra. Dintre ostaşi 433 sunt identificaţi şi 4869 necunoscuţi, de diferite naţionalităţi: români, germani, austrieci, ruşi, bulgari, sârbi, polonezi, turci, evrei.

În mijlocul incintei se înalţă Monumentul Eroilor „Mircea cel Bătrân”. Monumentul reprezintă un vultur aşezat pe un postament de marmură, susţinut de patru coloane de marmură neagră, în spaţiul dintre coloane este scrisă în limbile: română, germană, rusă şi bulgară, inscripţia: „Ca un simbol al vitejiei şi al onoarei militare, în acest cimitir al eroilor, îşi dorm somnul de veci împreună: români, bulgari, germani, ruşi şi alte naţionalităţi, căzuţi în primul război mondial”. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii