Comunicat Partidul Miscarea Populara - „Păi e bine domnu’ doctor?”

02 Mar, 2014 20:00
ZIUA de Constanta
1003
Marime text
Bucureşti, 2 martie 2014
Deputatul Partidului Mişcarea Populară Florin GHEORGHE este contrariat de faptul că, la numai o zi de la ruperea mariajului din interes al USL, miniştri interimari dărâmă tot ceea ce au aprobat pe vremea când stăteau la masă şi se sărutau cordial cu liberalii:
„Mereu am acuzat inconsecvenţa celor care au ocupat prin minciună Palatul Victoria. Faptele lor mi-au confirmat de fiecare dată spusele. Astfel, nu pot să nu remarc faptul că, domnul doctor Bănicioiu, în numai o zi de la numirea în interimatul de la sănătate a şi scos de pe agenda ministerului două proiecte propuse de Nicolăescu: taxa de clawback şi calcularea preţului la medicamente. Păi, domnul doctor Bănicioiu era sau nu de acord cu aceste proiecte înainte de ruperea USL? Să o spună! Dacă l-au deranjat atât de tare, de ce nu i-a spus lui Nicolăescu că nu sunt bune, măcar pe şoptite, la şedinţele televizate ale guvernului? Erau bune doar pentru că erau ale liberalilor şi liberalii erau în guvern? Aşa înţelege Ponta şi miniştri săi guvernarea? Cred că da! Parchetul Înaltei Curţi şi DNA-ul ne-a arătat cum se scriu ordonanţele lui Ponta. Aşa că ... aveţi grijă domnu’ doctor! Chiar şi ca interimar răspundeţi!
Sper ca domnul Bănicioiu să fie înlocuit cât mai curând de un ministru competent, care să ia în serios reforma din sănătate. Dacă Nicolăescu se lăuda că şi-a îndeplinit obiectivele şi a distrus 99% din sistemul de sănătate, Bănicioiu a venit să rezolve şi restul de 1%. E păcat că un domeniu atât de deficitar, de slab reformat şi de o importanţă crucială pentru români a încăput pe mâna unor oameni care nu s-au preocupat decât de mobila din biroul ministrului. Bine că Nicolăescu nu a plecat cu ea acasă. L-aş fi crezut în stare, chiar dacă mobila extrem de scumpă a fost plătită din banii românilor şi e singurul lucru concret care rămâne după USL la Ministerul Sănătăţii.”
Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Mişcarea Populară

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii