Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:34 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PER - Miercuri, 06 Iunie 2012

ro

06 Jun, 2012 17:45 899 Marime text

Partidul Ecologist Român a marcat marţi „Ziua Mondială a Mediului". Gheorghe DonŢU, Președintele PER Constanța, candidat la Primăria Municipiului Constanța și Dumitru Bădrăgan, Vicepreşedintele PER Constanţa şi candidat la Președinția Consliului Județean Constanța s-au întâlnit la sediul partidului cu simpatizanţi ecologişti, membrii şi voluntari ai unor organizaţii ecologiste constănţene într-o discuţie altfel despre problemele mediului înconjurător.

Candidaţii PER au prezentat soluţii ecologiste pentru atenuarea ratei ridicate a poluării în judeţul Constanţa şi au precizat că Partidul Ecologist Român înţelege foarte bine situaţia economică globală, nu se opune progresului ştiinţei şi tehnicii, dar militează constant pentru protejarea mediului şi a oamenilor. De aceea PER solicită pentru judeţul Constanţa, aflat din păcate în topul naţional al poluatorilor, aplicarea în avantajul cetăţenilor a principiului european „poluatorul plăteşte", atrăgând marile companii în programe sociale.

Gheorghe DONŢU şi Dumitru BĂDRĂGAN mulțumesc participanților la acest eveniment şi amintesc susţinătorilor bradului să vină la vot pe 10 iunie pentru protejarea mediului şi pentru că municipiul şi judeţul Constanța trebuie să aibă un viitor PERfect!

05 iunie 2012

Biroul de Presă al Partidului Ecologist Român

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii