Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:30 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat PP-DD Constanta - Luni, 28 Mai 2012

ro

28 May, 2012 22:22 1081 Marime text

Dinu Gheorghe, candidat pentru demnitatea de primar al oraşului Constanţa din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, asigură cetăţenii că va acorda o atenţie sporită ÎNVĂŢĂMÂNTULUI. Dinu Gheorghe este cadru universitar, până de curând Decan al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică la Spiru Haret, a predat şi la Universitatea Ovidius şi ştie că fără învăţători şi profesori bine plătiţi şi competenţi, Constanţa, este condamnată să fie doar o piaţă de desfacere şi copiii noştri o mână de lucru ieftină. Mai mult, pentru intelectualii din Constanţa, profesori, doctori, ingineri va aloca un fond special de la bugetul local pentru plata deplasărilor la diferite congrese şi simpozioane ştiinţifice din ţară şi din străinătate, pentru că altfel, intelectualii noştri şi implicit tinerii vor fi depăşiţi şi nu vor putea avansa în profesie.

TINERII - PREZENTUL ŞI VIITORUL CONSTANŢEI ŞI AL CONSTĂNŢENILOR

Nicio tară şi nicio comunitate nu se poate dezvolta dacă nu investeşte în tinerii săi. Dacă nu avem grijă să îi ajutăm, să îi educăm şi atunci când devin majori să îi pregătim pentru viaţă, degeaba trăim!

Tinerii din Constanţa au nevoie de locuri de muncă, de o viaţa civilizată, de cultură, baze de distracţii, discoteci, dar şi de teatre, parcuri şi multe altele.

Tinerii din Constanţa au nevoie să fie bine pregătiţi pentru a se angaja mai uşor.

Cum îi ajutăm pe tinerii din Constanţa?

Gheorghe Dinu a gândit un Program - Programul "TINERII ŞANSA CONSTANŢEI ŞI A CONSTĂNŢENILOR" sens în care trebuie să investim pentru pregătirea lor în cursuri gratuite de formare profesională în cele mai variate domenii: de la informatică şi scriere de proiecte europene, management şi administraţie, până la meserii diverse ca electricieni, mecanici-auto, constructori, agricultori etc. finanţate prin POSDRU;

Prin Programul "Vreau să Fiu Colegul Tău" tinerii în timpul liceului şi al facultătii vor efectua stagii de practică în firmele din Constanţa şi din Portul Constanţa şi la firmele din tările şi oraşele cu care Constanţa se va înfrăţi. În mod special pentru tinerii absolvenţi ai Institului de Marină Comercială se vor duce toate diligenţele pentru desfiinţarea instituţiei cadeţilor.

Prin Programul "Eu sunt Consultantul Tău" Primăria Constanţa va învăţa tinerii cum să îşi aleagă o meserie, cum să scrie un CV, cum să scrie o scrisoare de intenţie şi cum să-şi pună calităţile în valoare atunci când dau un interviu. Acest proiect va fi realizat prin parteneriat Primărie - Universităţile Locale (Ovidiu, Spiru Haret), licee, şcoli de meserii şi societăţi comerciale din Constanţa şi străinătate.

Prin Programul "Angajezi tineri, ai o taxă mai puţin"- voi căuta să acord facilităţi privind taxele şi impozitele locale acelor firme care angajează tineri cu domiciliul în Constanţa;

Internet wireless gratuit în zonele frecventate de tineri: cafenele, terase, grădini de vară, parcuri, şcoli, licee şi facultăţi şi un program pilot în grădiniţe;

Prin Programul "Să ajutăm Inteligenţa" vom ajuta cu burse de studii acei tineri performanţi dar cu situaţii sociale dificile, pentru continuarea studiilor. Totodată vom asigura cheltuielele necesare deplasării cadrelor didactice şi medicilor pentru a însoţi elevii la olimpiade interne şi internaţionale şi pentru a participa la congrese şi simpozioane ştiinţifice în ţară şi străinătate, pentru că fără învăţători, profesori şi medici foarte bine pregătiţi, copiii şi tinerii noştri vor rămâne în urmă, şi Constanţa va fi condamnată pe termen mediu şi lung la a se transforma doar în piaţă de desfacere şi în furnizoare de mână de lucru ieftină şi necalificată.

Vor fi acordate Locuinţe sociale cu chirie pentru tinerii angajaţi şi căsătoriţi.

Domnul Dinu Gheorghe ca avocat şi doctor în dreptul comerţului internaţional, are o strategie specială pentru rezolvarea tuturor marilor probleme cu care se confruntă constănţenii. Rezolvând problema locurilor de muncă pentru toţi tinerii care au domiciliul în Constanţa prin atragerea investitorilor puternici, practic domnul Dinu Gheorghe măreşte bugetul local prin taxele şi impozitele asupra salariilor a zeci de mii de noi angajaţi, asupra firmelor care vor face afaceri în Constanţa şi prin renegocieea contractelor cu aşa-zişii băieţi deştepţi care furnizează servicii către constănţeni.

Cu aceste zeci de milioane de euro acumulaţi la bugetul local, domnul Dinu Gheorghe va reuşi, pe lângă pachetul lunar cu produse pe care vi le dă şi azi Primăria să vă ofere multe alte facilităţi şi nu în utimul rând va reusi să diminueze preţul la întreţinere şi la taxele şi impozitelor pe case, terenuri şi maşini.

Primăria domnului Dinu Gheorghe vă va acorda şi bonuri valorice pe care să le folosiţi cum şi când vreţi. Doar cu o strategie şi o viziune demnă de anul 2012 oraşul şi viaţa noastră vor arăta altfel.

Domnul Dinu Gheorghe reprezintă schimbarea în care constănţenii au încredere. Dar pentru aceasta trebuie să mergem cu toţii la vot, altfel vom rămâne aceiaşi oameni cu aceleaşi probleme nerezolvate de 12 ani de când suntem minţiţi când de PSD, când de PDL sau de PNL. Votaţi schimbarea! Împreună să schimbăm în bine viitorul nostru şi al copiilor noştri!

BIROUL DE PRESĂ AL PP-DD CONSTANŢA

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii