Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru „Libia riscă să devină un nou nucleu pentru Statul Islamic, după Irak şi Siria” - 14 ianuarie 2015
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru: „Libia riscă să devină un nou nucleu pentru Statul Islamic, după Irak
14 Jan, 2015 11:09
ZIUA de Constanta
1210
Marime text
Strasbourg, 14 ianuarie 2015
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenţia asupra instabilităţii grave din Libia, capabilă să transforme această ţară într-un nou nucleu pentru operaţiunile Statului Islamic. Intervenţia eurodeputatului român a avut loc marţi seara, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii, Federica Mogherini.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Dacă timpul este preţios, atunci este cu atât mai important să utilizăm timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru a preveni o disoluţie completă a statului libian. Nu doresc să vorbesc despre erorile comise de mai multe state UE în legătură cu Libia din anii din urmă.
Dar avem în faţă o situaţie atât de gravă şi atât de tensionată, încât autorităţie acestui stat nu funcţionează şi suntem aproape de situaţia tipică a unui stat eşuat. Pe altă parte, avem însă o situaţie în care Curtea Supremă a decis să delegitimeze Parlamentul şi Guvernul, ceea ce creează o complicaţie enormă. Uniunea Europeană trebuie să acţioneze ferm şi unit în acest caz. Iniţiativele singulare ale unor state trebuie evitate pentru că pur şi simplu nu mai avem timp să reparăm ceea ce am putea strica.
Cred că este necesară oprirea de îndată a luptelor dintre miliţiile care operează în Libia, atât în nume propriu dar şi în numele unor actori externi. În al doilea rând, este esenţial să prevenim transformarea conflictului din Libia într-un conflict cu largi implicaţii regionale care pot afecta o situaţie deja fragilă. În al treilea rând, trebuie să prevenim posibilitatea ca Libia să devină o nouă bază de operaţiuni a Statului Islamic, ştiind deja că în această ţară sunt implantate elemente ale ISIS".
De asemenea, conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Uniunea Europeană trebuie să sprijine pe deplin eforturile Trimisului Special al Secretarului General al ONU pentru o soluţie pozitivă şi Uniunea trebuie să coopereze masiv şi consistent cu el. Salut declaraţia dată de Înaltul Reprezentant Federica Mogherini şi invit în acelaşi timp Comisia Europeană să coopereze strâns cu Egiptul, Tunisia, Algeria şi Maroc pentru a stabiliza cu o componentă regională situaţia din Libia”.
În acest moment, Libia riscă să devină cea de-a doua zonă de război în Orientul Mijlociu, cu consecinţe similare în întărirea radicalilor islamici şi în destabilizarea regională. Cu 7 milioane de cetăţeni, Libia este în acest moment împărţită între două guverne, parlamente şi armate, cu baze în oraşul Tobruk pe de o parte şi Tripoli, pe de altă parte. În urmă cu o săptămână, o rachetă lansată de către un avion de vânătoare a explodat la bordul unui petrolier aflat în portul libian Derna, atac în urma căruia doi membri ai echipajului, un cetăţean român şi un cetăţean grec au fost ucişi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii