Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pactul pentru Justiţie independentă

ro

08 Oct, 2014 17:41 930 Marime text
Având în vedere:

principiul accesului liber la Justiție, consfințit de articolul 21 al Constituției României, precum și Pactele internaționale la care România este parte,  progresele pe care România le-a înregistrat în ultimul deceniu în ceea ce privește funcționarea corectă a instituțiilor de drept,  faptul că rădăcinile reformei sistemului de justiție, deși viguroase, sunt încă expuse încercărilor de abuz, iar procesul de reformă instituţională nu este ireversibil, reflexul intruziunii politicului în justiție, deprins timp de mulți ani de anarhie a sistemului de drept, piedicile constante puse în calea funcţionării corecte a Justiţiei de către diverse grupuri de interese politice și economice,  consecințele economice şi sociale pe care abuzul de putere și corupţia le au într-o societate în dezvoltare,  angajamentele pe care România și le-a asumat în momentul aderării la Uniunea Europeană și importanța creșterii rolului țării noastre în cadrul comunității europene,


Noi, semnatarii Pactului pentru Justiţie independentă, garantăm respectarea tuturor principiilor și acțiunilor asumate prin acesta:

1. Vom reprezenta un garant al separației puterilor în stat.
2. Nu vom desfiinţa sau restructura DNA, DIICOT, ANI.
3. Vom garanta funcţionarea corectă a DNA, DIICOT, ANI, ÎCCJ şi CSM,
fără a le afecta prin modificări legislative care să le reducă
atribuţiile sau competenţele pe care le au în acest moment.
4. Vom garanta funcționarea justiției în interesul exclusiv al cetățenilor.
5. Vom respinge orice formă de intruziune a politicului în procesul de
pronunțare a sentințelor.

6. Vom asigura condițiile necesare pentru consolidarea activității
instituțiilor însărcinate cu protejarea independenței sistemului
judiciar.
7. Vom urmări respectarea hotărârilor judecătorești la toate
nivelurile, pentru a asigura executarea adecvată a acestora.
8. Nu vom susține Legea amnistiei și graţierii pentru persoanele care
au comis acte de corupţie sau violente.
9. Nu vom face graţieri individuale ale unor persoane condamnate
pentru acte de corupţie.

10. Vom garanta ca numirile în funcțiile de decizie din sistemul de
Justiție să aibă la bază criterii clare de profesionalism,
independenţă politică şi transparenţă.
11. Vom garanta aplicabilitatea, fără excepție, a actelor legislative
privind incompatibilitatea, conflictele de interese și averile
nejustificate.
12. Vom milita pentru eradicarea actelor de corupție și pentru
pedepsirea acestora, indiferent de funcția și influența persoanelor
implicate.
13. Vom asigura consistența și transparența procesului juridic prin
încurajarea reformelor și dezvoltarea unei abordări cuprinzătoare care
să accelereze unificarea practicilor.
14. Nu vom accepta aplicarea de măsuri disciplinare sau exercitarea de
presiuni asupra judecătorilor care iau decizii contrare majorităţii
din completul de judecată.

Semnatarii

1. Elena Udrea – PMP
2. Constantin Rotaru – PAS
3. Călin Popescu-Tăriceanu –independent
4. Corneliu Vadim-Tudor – PRM
5. Dan Diaconescu – PP-DD
6. Gheorghe Funar – independent
7. Kelemen Hunor – UDMR
8. Klaus Iohannis – ACL
9. Mirel-Mircea Amariței – PRODEMO
10. Monica Macovei – independent
11. Teodor Meleșcanu – independent
12. Victor Ponta – PSD-UNPR-PC
13. William Brînză – PER
14. Zsolt Szilagyi – PPMT
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii