Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:28 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Partidul Verde îşi reafirmă susţinerea pentru includerea sitului istoric Roşia Montana în Patrimoniul UNESCO

ro

19 Jan, 2011 23:57 1399 Marime text
Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni, reiterează susţinerea pentru includerea sitului istoric Roşia Montana în cadrul Patrimoniului Cultural Universal (UNESCO).

Partidul Verde va participa Joi, 20 ianuarie, ora 12.00, în faţa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional la întâlnirea din stradă cu toţi cei care doresc salvarea Roşiei Montana prin încadrarea zonei în Patrimoniul Cultural Universal. Adresa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţionaleste: Şoseaua Kiseleff, nr. 30, sector 1, Bucureşti (lângă Muzeul Naţional al Satului).

Partidul Verde susţine includerea sitului istoric Roşia Montană în patrimoniul mondial UNESCO pentru a proteja mediul, locuitorii zonei faţă de efectele nocive ale mineritului pe bază de cianuri dar și împiedicarea distrugerii patrimoniului subteran și suprateran, adevărate vestigii istorice.

Recent, a fost transmis mass media de către Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) un raport incomplet. Potrivit studiului respectiv, elaborat de un arhitect britanic, Dennis G. Rodwell, membru al International Council on Monuments and Sites (ICOMOS), propunerea de a include regiunea Roşia Montana pe lista tentativă a obiectivelor de patrimoniu mondialUNESCOprezintă „deficienţe majore" şi trebuie abandonată imediat.

Partidul Verde respinge argumentele raportului domnului Rodwell şi ale companiei miniere Roşia Montana Gold Corporation şi reaminteşte că regiunea Roşia Montană îşi justifică valoarea de importanţă universală, iar regiunea are dreptul de a fi încadrată în Lista Patrimoniul Mondial, conformstudiului realizat de către asociaţia A.R.A. (Arhitectură. Restaurare. Arheologie.).

Partidul Verde susţine ca Roşia Montană să fie inclusă în patrimoniul UNESCO şi în acest mod să fie salvată regiunea. La sfârşitul acestei luni, Ministrul Kelemen Hunor va trimite Lista Indicativă a României în vederea înscrierii în Patrimoniul Mondial (UNESCO).

Partidul Verde se alătură acestei iniţiative aparţinând Academiei Române, ICOMOS, a celorlate zeci de organizaţii nonguvernamentale, sutelor de cadre universitare, cercetătorilor de talie naţională şi internaţională şi personalităţilor publice care susţin includerea sitului Roșia Montana in lista UNESCO.

Reamintim că la Consiliul Partidului Verde European de la Barcelona din 19-21 martie 2010, Partidul Verde din România a propus Rezoluţia cu titlul „The necessity of European legislation against cyanide based mining" („Necesitatea unei legislaţii europene împotriva exploatărilor miniere pe bază de cianuri"). Această rezoluţie privind interzicerea cianurilor in minerit a fost adoptată de plenul Consiliului Verzilor Europeni şi apoi de către Parlamentul European.

Roșia Montana este cea mai veche localitate minieră din țară, cu un număr mare de gospodării și bogății arheologice, cu un centru istoric faimos și cu un muzeu al mineritului cu exponate unice, cu ruine ale galeriilor romane și dacice, singulare în continentul european prin gradul de conservare. O astfel de regiune este amenințată cu distrugerea de către un proiect de exploatare auriferă.

Partidul Verde condamnă acest proiect și reamintește că există alte variante pentru a ajuta locuitorii din regiune din punct de financiar și ecologic. Dacă mina de aur de la Rosia Montana va fi dată în exploatare, lacul de decantare rezultat ar putea constitui un pericol uriaș, date fiind dimensiunile de 10 kilometri lungime si 300 de hectare suprafață. Cu toate asigurările pe care RMGC încearcă să le dea cu privire la protejarea mediului înconjurător, răul ce va fi produs Romaniei în cazul unui accident nu va mai putea fi remediat.

Din cauza politicienilor care au fost în ultimii 20 de ani în Parlament și la guvernare, Romania a ajuns în actuala criză economică și socială. Aceeași politicieni ne propun acum "soluții salvatoare" pentru ieșirea din criza economică precum proiectul RMGC pentru Roșia Montana. Practica este similară cu cea din țările africane unde politicienii corupțise mențin la putere prin exploatarea resurselor naturale și vânzarea lor către companii străine.

Banii pe care statul roman ar urma să îi încaseze de pe urma acestei exploatări nu vor fi niciodată suficienți pentru a remedia dezastrul pe care îl vom lăsa moștenire generațiilor viitoare.

Persoană de contact: Antonio Momoc - PrimVicepreședinte și Purtător de cuvânt (0722221780)

19.01.2011, Biroul de presă al Partidului Verde

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Daniel 20 Jan, 2011 14:17 Partidul Verde respinge parerea unui Specialist Unesco? Pai are acest partit competentele necesare sa estimeze daca un patrimoniu poate fi inscris sau nu in Unesco?