Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:14 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta nu a înţeles nimic din cele 3 luni de protest

ro

27 Nov, 2013 13:41 1014 Marime text
Guvernul Ponta a ignorat din nou vocea protestatarilor şi a aprobat un nou acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare unei firme canadiene în trei perimetre din vestul ţării: Băile Felix, Biled şi Periam. Acordurile au fost aprobate printr-un set de hotărâri de guvern şi la fel ca în precedentele cazuri a nexele documentelor nu sunt publicate, fiind clasificate. 
Atitudinea sfidătoare a premierului şi a cabinetului său nu cunoaşte limite şi pare a se îndrepta premeditat împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să îi reprezinte. Manifestaţiile din ultimele luni nu se referă doar la serioasele probleme de mediu pe care le implică această tehnologie ci şi la acestă atitudine politică plină de dispreţ a politicienilor faţă de populaţia ţării.  
Pentru prima data, în ianuarie 2012, Partidul Verde a adus în atenţia opiniei publice problematica explorării/exploatării gazelor de şist, atunci când reprezentantul ANRM ne-a recunoscut în scris că au eliberat avize câtorva companii, printre care şi Chevron, pentru explorare/exploatare în baza Legii petrolului, pentru mai multe perimetre.
De atunci Partidul Verde a cerut în mai multe rânduri guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta să stopeze explorările deja începute şi să nu mai acorde alte avize  de explorare/exploatare. 
Partidul Verde solicită Guvernului stoparea imediată a avizării unor proiecte de acest fel şi retragerea celor eliberate. România nu mai poate miza în politica sa energetică pe sursele fosile, toxice şi poluante care contribuie la accelerarea schimbărilor climatice, dar şi la un consum uriaş de apă. 

Singura cale prin care ţara noastră poate privi cu încredere în viitor este aceea în care se revizuieşte fundamental strategia energetică a României şi în centrul acestui plan sunt puse sursele de energie regenerabile şi nepoluante.

Biroul de Presă 
Partidul Verde
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii