Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reformele impotriva Poporului Roman

ro

08 Oct, 2010 18:08 954 Marime text
Până la sfărşitul anului 1989, Poporul Român a muncit şi a îndeplinit programele de dezvoltare economico-socială şi de creştere a nivelului de trai, realizând o societate socialistă multilateral dezvoltată. După lovitura de stat din decembrie 1989, străinii care au pus mâna pe România şi au impus la Putere mulţi alogeni au trecut, pe bază de programe secrete şi diabolice, la jefuirea averii create de Poporul Român şi a bogăţiilor sale naturale. Fără să fie consultat Poporul Român, prin Referendum Naţional, asupra viitorului său, alogenii Ion Iliescu, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Theodor Dumitru Stolojan, Mugurel Constantin Isărescu şi mulţi alţii au anunţat la studiourile publice de televiziune şi radio că s-a hotârât ( în afara României) ca roata istoriei, pentru prima dată, să se întoarcă înapoi, respectiv de la socialism la capitalism. De la începutul anului 1990, alogenii care s-au numit în funcţiile de Preşedinte al României (Ion Iliescu), Preşedinte al Senatului (Alexandru Bârlădeanu), Preşedinte al Camerei Deputaţilor ( Dan Marţian), Prim-ministru ( Petre Roman), viceprim-ministru al Guvernului ( Gelu Voican Voiculescu , Ion Aurel Stoica, Mihai Drăgănescu, Anton Vătăşescu ), miniştrii ( Mihai Şora, Andrei Pleşu, Nicolae Militaru, Eugen Dijmărescu, Adrian Severin,Victor Babiuc, Trăian Băsescu, Radu Berceanu, Athanasie -Victor Stănculescu, Mişu Negriţoiu, Mircea Coşa şi mulţi alţii) le-au spus cetăţenilor români că a început tranziţia. Niciodată ei nu au făcut cunoscute Poporului Român următoarele: care este situaţia economico-socială a României la începutul tranziţiei; care sunt obiectivele tranziţiei; care sunt costurile tranziţiei; când se încheie tranziţia; care sunt rezultatele tranziţiei. Cuvintele cheie folosite de alogenii din conducerea României au fost : tranziţie, terapie de şoc şi reforme. După 20 de ani, aceiaşi sau alţii alogeni din conducerea Statului Român nu au prezentat niciodată în Parlament, în mass-media şi în campanile electorale pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare care au fost rezultatele tranziţiei şi ale terapiei de şoc. Ei au avut grijă ca prin nicio lege să nu fie obligaţi să răspundă pentru deciziile luate în perioada de tranziţie şi în timpul terapiei de şoc. Este adevărat că, nici partidele politice care au făcut cu schimbul la Putere şi în Opoziţie nu au abordat aceste teme foarte serioase.De ce ? Pentru că, stăpânii lor din afara României au avut grijă ca în conducerea celor mai multe partide politice să infiltreze numeroşi alogeni ( cu nume neaoş româneşti ) care acţionează, împreună cu cei aleşi sau numiţi în funcţii importante din Statul Român, pentru aplicarea Holocaustului împotriva românilor. Nici măcar acum, în plină criză pe toate planurile, niciun partid politic parlamentar şi nici formaţiunea antiromânească de pe centura politicii dâmboviţene (U.D.M.R.), nu are curajul să ceară Preşedintelui României sau primului-ministru să prezinte în Parlament un bilanţ al tranziţiei, al terapiei de şoc, al reformelor şi un program de dezvoltare a României pentru următorii 20-30 de ani. Este cunoscut bilanţul realizărilor Poporului Român după cei 25 de ani ai epocii Ceauşescu. În curând se va ajunge la finalul celor 25 de ani ai epocii alogenilor Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi Isărescu. Până acum, în cei aproape 21 de ani ai epocii Iliescu-Constantinescu-Băsescu-Isărescu, a guvernelor pe care le-au format şi patronat, a parlamentelor şi partidelor politice pe care le-au condus, alogenii din fruntea acestora şi cozile lor de topor româneşti n-au reuşit să vândă şi să demoleze ce a realizat Poporul Român în timpul socialismului. De construit, n-au construit nimic în Interes Naţional ! De peste 20 de ani, alogenii din conducerea României sunt preocupaţi şi zic că fac diferite şi nesfârşite reforme. La alegerea sau la numirea lor în funcţii, toţi se angajează să facă tot felul de reforme. Nu le este greu să promită că fac reforme, deorece niciodată nu au răspuns pentru dezastrele, haosul şi corupţia lăsată în urma lor. Cei mai mulţi dintre cei care au condus România, în ultimii 21 de ani, nu cunosc şi nu au respectat funcţiile managementului : previziunea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul. Niciun guvern şi Parlament post-decembrist nu a exercitat funcţia de control şi nu a comparat periodic rezultatele obţinute cu obiectivele stabilite prin programul de guvernare şi prin legi. Spre deosebire de aceşti pretinşi democraţi, conducătorii Partidului Comunist Român raportau periodic Poporului Român modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite de conducerea partidului şi de către Marea Adunare Naţională. Niciodată, în peste două decenii, Preşedinţii şi Guvernele României nu s-au preocupat de dezvoltarea sustenabilă, adică de îmbunătăţirea vieţii fiecăruia acum şi pentru generaţiile care vor veni, dar nici de dezvoltarea economică durabilă. Ei nu fac referire la evoluţia indicelui dezvoltării umane ( I.D.U.) respectiv la speranţa de viaţă, la educaţie şi la standardul de viaţă al românilor. Reformele pe care le-au patronat nu au fost coerente şi transparente. Toţi nepricepuţii care în viaţa lor nu au condus nimic şi care au ajuns prim-miniştrii şi miniştri i-au înştiinţat pe români că obiectivul lor principal este să facă reformă, într-un domeniu care le este străin. Cetăţenii îşi amintesc de premierul Victor Ciorbea care, în plus faţă de ceilalţi, zicea că vrea să vadă luminiţa de la capătul tunelului. Aceasta era o declaraţie sinceră având în vedere că pe soţia sa o cheamă Luminiţa. Până acum, autorii reformelor post-decembriste nu le-au spus cetăţenilor în ce constau acele reforme, cât costă şi care vor fi efectele lor. Ei repetau, precum papagalii, că vor să facă reforme, dar nu ştiau ce este reforma şi nimeni nu i-a întrebat. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin reformă se înţelege o transformare politică, economică, socială, culturală cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres. Tot prin reformă se înţelege scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc, în urma degradării lor, iar în Armată reforma înseamnă scoaterea din cadrele ei a unor militari (pentru motive de incapacitate fizică). În zootehnie, prin reformă se înţelege scoaterea unor animale din efectiv şi trimiterea la abator pentru sacrificare. Este evident că, Preşedinţii şi guvernanţii României prin faptele şi rezultatelor acţiunilor desfăşurate nu au realizat reforme pentru a obţine un progres, ci dimpotrivă pentru a scoate din uz. De fapt, alogenii din conducerea României au pus în aplicare multe reforme împotriva Poporului Român, ei au făcut antireforme. Prezentăm doar câteva exemple edificatoare:

1.Reforma în domeniul Industriei s-a materializat prin închiderea şi demolarea a zeci de mii de întreprinderi, fabrici, uzine, combinate şi desfiinţarea a cca.5 milioane locuri de muncă.

2.Reforma în domeniul Agriculturii şi Industriei Alimentare a făcut ca România, dintr-o ţară exportatoare de produse agricole, de tractoare şi maşini agricole, să ajungă o mare importatoare, respectiv să aducă din străinătate 75% -80% din necesarul de alimente, iar industria alimentară românească a fost lichidată. Au fost distruse multe mii de unităţi agricole şi de cercetare, au fost sacrificate multe milioane de animale, au fost lăsate în paragină sau defrişate plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie, au ajuns să fie necultivate peste 4 milioane hectare de teren agricol, a fost lichidat sistemul de irigaţii pe o suprafată de peste 2 milioane hectare, iar sistemul de îmbunătăţiri funciare a fost abandonat. După reforma din Agricultură s-a ajuns la înfometarea populaţiei, iar peste 2 milioane de cetăţeni români primesc din mila Uniunii Europene o pungă cu câteva kilograme de făină, zahăr şi ulei, de regulă, în prejma campaniilor electorale cu scopul fraudării alegerilor.

3.Reforma în domeniul Transporturilor s-a concretizat în dispariţia flotei României (peste 300 vase maritime), în Căile Furate Române, în starea dezastruoasă a drumurilor, în realizarea a 5-10 kilometri de autostradă pe an, în anularea a numeroase trenuri şi reducerea vitezei de circulaţie pe C.F.R.

4.Reforma în domeniul Armatei a dus la desfiinţarea marilor unităţi şi a numeroase unităţi militare, lichidarea dotărilor acestora şi disponibilizarea a zeci de mii de cadre militare. Armata a fost pusă pe butuci, iar pensile militarilor sunt ameninţate de guvernanţi cu tăierea lor.

5.Reforma în domeniul Sănătăţii s-a soldat prin închiderea a numeroase spitale şi dispensare medicale, prin desfiinţarea a zeci de mii de paturi din spitale, prin alungarea din ţară a medicilor şi asistentelor medicale, prin disponibilizarea asistenţilor persoanelor cu handicap şi condamnarea acestora la moarte, prin apariţia şi extinderea bolilor sărăciei, prin clasarea României pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei şi speranţa de viaţă a românilor. Sănătatea a fost mereu subfinanţată. Românii au ajuns să se îmbolnăvească în spitale şi să moară cu zile. Această reformă va conduce la un genocid în rândurile celor peste 1 milion de pacienţi cu boli foarte grave, inclusiv a celor peste 10.000 bolnavi de scleroză multiplă care nu vor mai primi medicamente gratuite.

6.Reforma în domeniul Culturii a avut ca rezultate închiderea a mii de biblioteci, în special din mediul rural, a numeroase cămine culturale, a unor teatre, a reţelelor de stat de difuzare a cărţii şi presei, precum şi lichidarea reţelei de cinematografe. În urma acestei reforme, angajaţii Ministerului Culturii, precum şi cei ai instituţiilor de cultură au ajuns muritori de foame, iar artiştii sunt batjocoriţi şi umiliţi.

7.Reforma în domeniul Bancar a urmărit şi realizat lichidarea sistemului bancar românesc (atât a băncilor de stat cât şi a băncilor private) şi înrobirea Poporului Român de către băncile străine. România este singura ţară din lume în care cca.95% dintre bănci aparţin străinilor. După reformele din ultimii 21 de ani, inclusiv din sistemul bancar, Poporul Român are de plătit o datorie externă de peste 140 miliarde euro, iar cetăţenii români au restanţe la băncile străine de peste 1 miliard euro. "Părintele" reformei sistemului bancar românesc este alogenul şi eternul guvernator al B.N.R., Mugurel Constantin Isărescu.

8.Reforma în domeniul Învăţământului a început-o, în anul 1990, alogenul Mihai Şora, un bibliotecar adus din Germania. Ea a fost continuată de alţi ciocli, cei mai mulţi dintre ei fiind alogeni şi având misiunea de a pune pe butuci Şcoala românească. Războiul împotriva Învăţământului l-au dus majoritatea premierilor şi toţi miniştrii Educaţiei, care au făcut antireformă prin subfinanţarea acestui domeniu. Actualul ministru al Educaţiei, tot un alogen, adus din Franţa, are numai 11 clase echivalate în România, adică nu a terminat liceul. Primul lui loc de muncă este ministrul Educaţiei în România. El reformează Şcoala românească, adică: a închis numai 1.600 de şcoli din cele 3.000 ordonate de F.M.I. şi preşedintele Băsescu; a disponibilizat, din ordin al F.M.I., zeci de mii de cadre didactice; a alungat şi alungă din ţară mii de cadre didactice; a acţionat, împreună cu F.M.I. şi regimul Băsescu-Boc, pentru tăierea salariilor în învăţământ cu 30-50% pe lună; susţine ca prin predarea Istoriei şi Geografiei României în limba ungară să fie maghiarizate toate formele de relief, toate localităţile şi toate personalităţile Neamului Românesc. Reforma din Educaţie a transformat şcolile şi facultăţile în fabrici de şomeri cu diplomă. După reforma din Educaţie a crescut şi va creşte în continuare numărul copiilor analfabeţi. România a ajuns pe primul loc în Europa la numărul de analfabeţi.

9.Reforma în domeniul Salarizării şi noua Lege unică în acest domeniu urmăreşte reducerea salariilor şi amplificarea genocidului împotriva cetăţenilor români. Această lege, impusă de F.M.I, a fost promulgată de facto de preşedintele Băsescu, mai urmează circul şi furtul din Parlament, la fel ca şi la Legea pensiilor. De la 1 ianuarie 2011, salariile bugetarilor nu vor reveni la nivelul din octombrie 2009. Guvernul Boc V va ignora decizia Curţii Constituţionale pe această temă. Bătându-şi joc de bugetari, Guvernul Boc V şi parlamentarii P.D.L, U.D.M.R. şi U.N.P.R. susţin că după ce au tăiat 30-50% din salarii, acum le vor "mări" cu 10-14%, în timp ce inflaţia a ajuns la 8-10%, T.V.A.-ul s-a mărit cu 5%, preţurile alimentelor cresc cu 10-30%, ale gazelor cresc cu 5-15%, iar al energiei termice cu 5-20%.

10. Reforma în domeniul Pensiilor vizează exterminarea cu zile şi cât mai rapidă a peste 6 milioane de pensionari. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost promulgată de facto noua Lege a pensiilor încă de la data înţelegerii dintre F.M.I. şi omul lor, preşedintele Băsescu, în vara anului 2010. Apoi, s-a furat ca-n codru în Camera Deputaţilor la noua Legea a pensiilor care este menită să taie din pensii, pe orice cale şi sub orice pretext. Curtea Constituţională, prin decizia din 6 octombrie a.c., a dat undă verde Holocaustului împotriva pensionarilor pus la cale de regimul Băsescu-Boc-Isărescu împreună cu F.M.I. La reforma Pensiilor se va răspunde prin explozia "bombei sociale". Pensionarii nu mai au ce pierde şi vor ieşi în stradă. Foamea şi frigul îi va scoate din case şi pensionarii vor participa la manifestaţii publice de protest împreună cu bugetarii.

11.Reforma în domeniul Fiscal a dus la multe încălcări ale Codului fiscal, la numeroase modificări ale acestuia în timpul anului bugetar, la creşterea impozitelor şi taxelor plătite de contribuabili. Spre sfârşitul acestui an, reforma în domeniul fiscal vizează impozitarea nunţilor şi botezurilor, iar de la 1 ianuarie 2011, probabil, regimul Băsescu-Boc-Isărescu va trece la impozitarea înmormântărilor şi parastaselor.

12.Reforma clasei politice, prin aplicarea Legii votului uninominal, s-a dovedit un dezastru. Singurul partid care s-a opus la această lege antiromânească a fost P.R.M., iar timpul a confirmat justeţea politicii P.R.M. După reforma clasei politice, avem cel mai ineficient Parlament din ultimii aproape 150 de ani. În Camera Deputaţilor, preşedinta alogenă din partea P.D.L. a furat sub lumina orbitoare din sală şi în direct la televiziune, la Legea pensiilor. Cei 80-90 de hoţi rămaşi în sală au fost aleşi uninominal dar la vot au furat împreună. Cine se aseamănă se adună ! Mai mult, hoţii din Camera Deputaţilor, sfidând Constituţia şi electoratul, au făcut din U.N.P.R. un partid parlamentar. Se ştie că , la alegerile parlamentare din anul 2008 nu a existat U.N.P.R., dar ulterior s-a înfiinţat şi prin metoda "in vitro", cu sprijinul P.D.L. şi U.D.M.R., precum şi prin achiziţionarea în viu a unor parlamentari de la P.S.D şi P.N.L. , s-a născut un bastard de Cotroceni ca urmare a migraţiei politice permise la acest nivel. Dacă nu va fi anulată de Curtea Constituţională această inginerie politică, atunci hoţii din Parlament şi din Guvern vor fura legal tot ce vor şi cât au chef.

13.Reforma Statului Român pe care se opintesc să o facă, tot la comandă externă, preşedintele Băsescu, premierul Boc şi liderii P.D.L, U.D.M.R. şi U.N.P.R. vizează ca obiective finale următoarele: Holocaustul împotriva Poporului Român; dezmembrarea teritorială a României şi realizarea proiectului "Israel în România", cu ţintă sigură Ardealul, adică "mutarea" statului respectiv în Grădina Domnului, în aceea parte a Daciei Mari plină de daruri dumnezeieşti, despre care Nicolae Iorga scria că "e neîndoiosul leagăn al neamului românesc".

Până acum, în aproape 21 de ani , niciunul dintre cei care au pus în aplicare reformele împotriva Poporului Român, respectiv preşedinţii Iliescu-Constantinescu-Băsescu, foştii şi actualul prim- ministru, sutele de miniştrii şi partidele politice care au fost la guvernare nu si-au asumat responsabilitatea în privinţa consecinţelor reformelor pe care le-au aplicat, asupra dezastrului şi haosului din ţară. Ei au făcut reforme şi nu au nicio vină că Poporul Român le-a suportat, iar pe autori nu-i trage nimeni la răspundere. Ei au transformat România într-o colonie dependentă de împrumuturile de la F.M.I. În afară de Partidul România Mare, nimeni nu îi întreabă pe autorii reformelor următoarele: ce ati urmărit şi de ce aţi lichidat industria, agricultura, transporturile şi pieţele de desfacere la export; ce ramuri ale economiei naţionale aţi dezvoltat cu banii obţinuţi din privatizări şi din creditele externe; ce aţi urmărit prin desfiinţarea a peste 5 milioane locuri de muncă şi prin alungarea din România a peste 4 milioane de cetăţeni apţi de muncă; de ce aţi acţionat pentru distrugerea satului românesc şi a tradiţiilor noastre multimilenare; de ce aţi adus în starea de comă Învăţământul, Sănătatea, Cultura, Cercetarea şi Sportul; de ce aţi susţinut şi aţi participat la Holocaustul împotriva românilor? Nimeni nu îşi asumă paternitatea reformelor post-decembriste prin care au produs cea mai mare criză economică, socială, morală şi politică din istoria României ! În ceea ce priveşte numeroasele fapte de natură penală săvârşite cu ocazia reformelor împotriva Poporului Român nu au fost sesizate, de regulă, Parchetul şi D.N.A., dar nici acestea nu s-au autosesizat pentru genocid şi Holocaustul antiromânesc. Cert este că, nici una dintre zecile de reforme din ultimele două decenii din România nu a avut ca efect un progres sau măcar vreo ameliorare în vreun domeniu. Ca urmare, Poporul Român a realizat că reformele au fost gândite şi aplicate de către Preşedinţii României şi de guverne împotriva sa. Un rezultat evident al reformelor post-decembriste este aducerea la limita de subzistenţă a peste 10 milioane de români care sunt supuşi la exterminare prin înfometare. Marea majoritate a românilor sunt săraci, trişti şi disperaţi ! Reformele post-decembriste din România sunt unice în Europa şi în lume ! Ele sunt atipice şi de neînţeles pentru români şi pentru străini. Ca urmare a reformelor, România a devenit o problemă grea şi complicată pentru Uniunea Europeană, o "bombă cu ceas". Reformele post-decembriste sfidează Constituţia României care, la art.47, alin.1 precizează că "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure ceăţenilor un nivel de trai decent." De fapt, în România au fost şi sunt antireforme care i-au nemulţumit pe români şi i-au scos în stradă la numeroase adunări, marşuri şi mitinguri de protest în toate judeţele şi în Bucureşti. Românii au şansa şi datoria de a se uni, de a ieşi în stradă şi prin manifestaţii publice de protest să-i determine pe cei mai huliţi dintre pământeni, pe autorii reformelor împotriva Poporului Român, pe cei care susţin regimul Băsescu-Boc-Isărescu să-şi prezinte demisiile. Se apropie alegerile anticipate prezidenţiale şi parlamentare care pot şi trebuie să oprească reformele împotriva Poporului Român !

Dr.Gheorghe Funar

Secretar general al P.R.M.

Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Cluj-Napoca,

7 octombrie 2010

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii