Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Remus Cernea adoptă o biserică

ro

15 Aug, 2013 15:37 1276 Marime text
 După cum se ştie, am avut o îndelungată activitate în societatea civilă, continuată în plan politic, pentru apărarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie pentru toţi cetăţenii, indiferent de opţiunea lor în materie religioasă. Sunt un apărător al principiului separării dintre stat şi biserică, principiu care garantează neutralitatea instituţiilor şi respectarea drepturilor fiecărui cetăţean, fără privilegii şi fără discriminări. Am reacţionat şi o voi face şi de acum încolo faţă de anumite excese şi de irosirea banului public pentru construcţia a numeroase noi biserici sau a Catedralei Mântuirii Neamului. Consider că modul corect de finanţare a cultelor, pe lângă activităţile de autosusţinere ale acestora, ar trebui bazat pe donaţii din partea cetăţenilor, nu pe sprijin direct de la stat din fondurile publice, mai ales dacă este vorba de construcţii noi.
 
            Patrimoniul arhitectural, cultural şi religios al României trebuie însă protejat şi pus în valoare. Atunci când clădirile de patrimoniu, inclusiv bisericile, sunt puse în pericol, autorităţile publice, societatea civilă şi cetăţenii trebuie să îşi asume responsabilităţile pentru salvarea şi/sau renovarea acestora. O intervenţie a statului, în cazul clădirilor de patrimoniu, inclusiv a bisericilor monumente istorice, consider că este legitimă.
 
            Este şi cazul bisericii unitariene din Roşia Montană, construită în 1796. Întrucât astăzi începe Fân Fest la Roşia Montană, am decis, împreună cu colegii mei din Partidul Verde, să răspund campaniei „Adoptă o casă” la Roşia Montană făcând o donaţie pentru protejarea patrimoniului de acolo. Site-ul campaniei iniţiate de organizaţia Alburnus Maior, care conţine detalii privind modul în care se pot face donaţii, este www.adoptaocasa.ro
 
            Sunt implicat în activităţi privind salvarea Roşie Montane de aproape 10 ani. În aprilie 2010 am scris şi depus o rezoluţie a Partidului Verde privind interzicerea mineritului pe bază de cianuri în Europa, rezoluţie care a fost adoptată de Consiliul Verzilor Europeni de la Barcelona. La câteva săptămâni după aceea, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie similară în spirit cu cea a Verzilor Europeni.
 
            Anul acesta am propus un proiect de lege semnat de 40 de senatori şi deputaţi prin care s-ar interzice mineritul pe bază de cianuri în România. Proiectul a fost depus la Senat, ca primă Cameră sesizată.
 
            Intenţiile guvernului de a sprijini proiectul de la Rosia Montană îngrijorează pe toţi cei care îşi doresc o dezvoltare durabilă, protejarea mediului, promovarea industriilor verzi şi neutilizarea tehnologiilor neprietenoase cu mediul. Sper că prin mobillizarea tuturor acestora, proiectul minier pe bază de cianuri de la Roşia Montană va fi stopat.
 
            Detaliile pentru a se face donaţii sunt aici:
http://www.adoptaocasa.ro/doneaza/doneaza-bani
Nume: Asociaţia Aurarilor Alburnus Maior

Cod de Înregistrare Fiscală (CIF): 13411229
IBAN: RO81RNCB0008021190850013 (RON)
IBAN: RO54RNCB0008021190850014 (EURO)
Banca: Banca Comercială Română (BCR), Filiala Câmpeni
Adresa Băncii: Piaţa Avram Iancu nr. 8, Câmpeni, judeţul Alba, România
 
Remus Cernea
Deputat – Partidul Verde
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii