Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:04 18 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reprezentanți ai Consiliului Județean, respectați-vă promisiunile!

ro

28 Aug, 2015 11:14 1552 Marime text
Partidul M10 Constanța a luat act, cu revoltă, de faptul că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța din data de 2 septembrie 2015 nu a fost inclus niciun proiect de hotărâre privind acordarea numelui marelui actor constănțean, Jean Constantin, fostului cinematograf „Republica”, astăzi „Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret”.
Revolta este cu atât mai mare cu cât, în urma dezbaterii publice pe acestă temă din ultima lună de zile, reprezentanții Consiliului Județean au asigurat opinia publică de faptul că, în prima ședință, fostul cinematograf „Republica” va primi numele lui Jean Constantin. Astăzi, această promisiune pare că a fost făcută doar cu intenția de a detensiona un val de reacții negative îndreptate împotriva lipsei de respect cu care a fost și este tratată cultura locală și corifeii săi de autoritatea administrației publice județene.
Pe cale de consecință, M10 solicită atât conducerii Consiliului Județean, cât și tuturor consilierilor județeni, indiferent de culoarea politică (PSD/PNL/UNPR/ALDE) să-și respecte promisiunile (Nicușor-Daniel Constantinescu, afirma în primăvara anului 2013 că „am preluat cinematograful „Republica” de la Ministerul Culturii într-o stare de paragină şi ruină. După ce vom finaliza lucrările de reabilitare, noua locaţie se va numi cinematograful „Jean Constantin“), să omagieze așa cum se cuvine adevăratele valori naționale ale județului Constanța și să introducă pe ordinea de zi suplimentară un proiect de hotărâre cu tema mai sus menționată.
Amintim că anul acesta s-au comemorat cinci de la mutarea lui Jean Constantin la cele veșnice, un motiv în plus pentru efectuarea unui gest de respect din partea autorităților locale față de memoria marelui actor constănțean.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii