Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare deschisă adresată prefectului judeţului Constanţa

ro

31 May, 2013 13:20 998 Marime text
Scrisoare deschisă adresată prefectului judeţului Constanţa


Stimate domnule prefect,


În momentul în care mi-am asumat responsabilitatea de a candida la funcţia de primar al comunei Poarta Albă, mi-am imaginat că Legea este aceeaşi pentru toţi. Am fost atât de naiv încât am îmbrăţişat ideea că Prefectul (apolitic) este garantul aplicării legii fără să ţină cont de culoarea politică a aleşilor locali. M-am înşelat! Instituţia Prefectului Constanţa nu numai că ignoră prevederile legale dar le şi încalcă!
Sunt convins că dumneavoatrsă, domnule prefect, aveaţi toat datele în momentul în care aţi semnat documentul prin care m-aţi demis din funcţie. Mă simt DATOR să ridic pânza care v-a acoperit ochii în momentul în care aţi semnat...
Raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (pe care-l invocaţi) a rămas definitiv în iulie anul trecut. Conform Legii (pe care o invocaţi în documentele emise dar pe care n-o cunoaşteţi) în termen de 6 (şase) luni exista posibilitatea să fiu demis. După aproape un an (fapt ce contravine aceleiaşi LEGI) aţi semnat ordinul prin care mă eliberaţi din funcţia în care am fost ales de cetăţenii comunei.
Din respect pentru LEGE voi sesiza toate autorităţile COMPETENTE ale statului, inclusiv Corpul de Control al Prim ministrului României.


Cu stimă,
Vasile Delicoti
Primarul Comunei Poarta Albă



P.S. În baza Legii 544 privind liberul acces la informaţie, vă rog să-mi transmiteţi numărul dosarului precum şi crtificatul de grefă, dovada că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a atacat raportul ANI privind incompatibilitatea.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii