Tinerii valoroși din România sunt așteptați în „Guvernul Tinerilor”

15 Jul, 2013 19:55
ZIUA de Constanta
725
Marime text
Lansat oficial la începutul lunii iulie, Guvernul Tinerilor este un proiect USL ce își propune atragerea tinerilor valoroși către politică și administrație. Proiectul oferă tinerilor șansa să își prezinte ideile și să facă parte pentru o zi din echipa de guvernare, reprezentând astfel o ocazie fără precedent la nivelul executivului.
Înscrierea se face pe www.guvernultinerilor.ro până pe 30 septembrie 2013 inclusiv, prin parcurgerea a doar patru pași. Participanții trebuie să trimită trei propuneri, soluții la situații concrete, cu scopul de a fi selectate de ministrul vizat la înscriere.
Ideile tinerilor ajung pe masa Guvernului
Toate ideile înscrise în competiție vor ajunge pe masa miniștrilor, urmând să fie analizate și dezbătute. Astfel, orice tânăr din România care consideră că are ceva de spus, afiliat sau nu politic, are ocazia să își facă auzit cuvântul la cel mai înalt nivel, cu ajutorul proiectului „Guvernul Tinerilor”.
„Tinerii au capacitatea de a aduce soluţii simple la probleme complicate. Este de remarcat curajul lor. Viziunea lor, de multe ori diferită, poate aduce un suflu nou în politica românească.” a declarat premierul Victor Ponta, preşedintele P.S.D.
„Guvernul tinerilor s-a dovedit un real succes, în principal dacă luăm în calcul accesările pe pagina de internet, dar şi pe cea de Facebook, fiind un proiect desfăşurat, în perioada de înscriere, exclusiv online. Scopul acestui demers este analiza iniţiativelor şi implementarea lor la nivel de executiv sau legislativ” a susţinut ministrul Tineretului şi Sportului Nicolae Bănicioiu, preşedintele T.S.D.
Gabriel Petrea, coordonatorul TSD Bucureşti şi iniţiatorul proiectului: „Dorim să-i cunoaştem pe tineri, sa le analizăm iniţiativele şi să-i îndrumăm către domeniul ce le este cel mai confortabil în viitoarea lor implicare politică. Sperăm ca după ce se va încheia acest proiect, tinerii vor putea sa înteleagă mecanismul de guvernare, să ştie fluxul unui proiect, cine este în măsură să rezolve una sau alta dintre probleme. Înscrierea candidaților este în plină desfăşurare şi va ţine până la finele lunii septembrie, perioadă în care îi invităm în continuare pe tinerii care doresc să se alăture inițiativei noastre pe www.guvernultinerilor.ro.”
„Am ales ca înscrierile să se facă în mediul online pentru că este unul foarte familiar tinerilor. Până în acest moment avem 160 de înscrieri pe site, peste 600 de like-uri pe facebook și peste 200.000 accesări pe pagina de Facebook și pe site. Alegerile tinerilor au variat, toti miniștrii având cel puțin un candidat” a încheiat coordonatorul TSD Bucureşti.
„Guvernul Tinerilor” este o inițiativă a Tineretului Social Democrat (TSD), cu participarea Tinereretului Național Liberal (TNL) și a Tineretului Conservator (TC) și face parte din strategia de profesionalizare a tinerilor USL, precum și din strategia de recrutare de noi membri.
Biroul de presă TSD

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii