TSD Constanţa - Părinte, pentru o zi
TSD Constanţa - Părinte, pentru o zi
02 Jun, 2014 11:27
ZIUA de Constanta
1501
Marime text
Duminică, 1 iunie a.c., cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, micuţii din Centrul de Plasament „Antonio” au primit în dar, din partea tinerilor social – democraţi constănţeni, o zi de neuitat.
Niciunui copil nu ar trebui să-i lipsească zâmbetul de pe chip, cu atât mai puţin de 1 iunie, atunci când sunt sărbătoriţi prichindeii de pretutindeni. Din păcate însă, viaţa nu a fost la fel de generoasă cu toţi copiii. În această situaţie se află şi cei de la Centrul de Plasament „Antonio”, din Constanţa, care nu au parte de căldura unei familii, în adevăratul sens al cuvântului.
De ani buni, aceştia primesc periodic vizita tinerilor social – democraţi, de care îi leagă o frumoasă prietenie. Nici de această dată, TSD-iştii nu i-au uitat pe micuţi. Duminică, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, prichindeii din Centrul de Plasament „Antonio” au primit în dar, din partea Organizaţiei de Tineret a PSD Constanţa, o zi de neuitat.
Pentru început, aceştia au vizitat Microrezervaţia din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Copiii au rămas impresionaţi de lumea fascinantă a necuvântătoarelor, întâlnită aici. Mulţi dintre ei au admirat, pentru prima dată, pe viu, zebre, cerbi, papagali şi pelicani, animale pe care nu le mai văzseră până acum, decât în cărţi. La finalul vizitei, copiii, însoţiţi de tinerii social – democraţi, au luat masa într-un restaurant din Constanţa.
„Copilăria este cea mai importantă etapă, din viaţa unui om. Aceşti copii frumoşi reprezintă viitorul. De aceea, este obligatoriu ca fiecare dintre ei să crească, păstrând, pentru totdeauna, în suflet, amintirea unei copilării fericite. Prin acest demers, ne-am propus să oferim o zi de neuitat acestor copii, pentru care un zâmbet, o îmbrăţişare caldă şi o vorbă bună au valore nemăsurată. Acum, la finalul acestei zile, bucuria din ochii lor reprezintă dovada vie a faptului că, astăzi, scopul nostru a fost atins” a declarat Costin Răsăuţeanu, preşedintele TSD Constanţa.
Acţiunea „Părinte, pentru o zi”, parte a programului „TSD, pentru responsabilitate socială” îşi propune să aducă zâmbetul pe chipurile unor copii, pentru care cuvântul „familie” nu are nicio semnificaţie.
Pentru informaţii suplimentare privind acest eveniment, puteţi suna la numărul de telefon: 0721.500088 – Preşedinte TSD Constanţa sau 0768132522 - Drăgan Leonard - Secretar Executiv TSD Constanţa sau via e-mail: tsd.constanta@gmail.com
Biroul de Presă TSD Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii