Un nou an universitar începe sub zodia plagiatului lui Ponta

Începutul de an universitar surprinde lumea academică într-o situaţie extrem de precară. Finanţarea per student (oricum o idee proastă) a scăzut în acest an, ceea ce înseamnă că studenţii cu taxă vor plăti mai mult decât anul trecut. Cercetarea știinţifică a fost subfinanţată în 2012-2013, iar universităţile românești au coborât și mai jos în clasamentele internaţionale. Criteriile riguroase de promovare, pensionare și cumul de funcţii au fost relaxate în favoarea eternilor beneficiari ai tranziţiei și în detrimentul tinerilor de valoare.

Nu putem să ne așteptăm ca un plagiator să iubească cercetarea, studiul sau universitatea. Cariera lui „academică” este construită pe plagiat, așa cum ascensiunea lui politică este construită pe minciună. Caracteristica lui Ponta este fuga de răspundere. Acest om, care azi face pe liderul european, trebuie să își asume o sordidă lovitură de stat eșuată demnă de lumea a treia. Cel care se pretinde doctor și cadru didactic universitar trebuie să își recunoască plagiatul și să renunţe la diplomă. Omul responsabil de scandalurile Oltchim, CFR Marfă, Roșia Montană, regionalizare trebuie să își asume aceste eșecuri, nu să caute să se ascundă ba după CSAT, ba după Parlament.

Partidul Mișcarea Populară va cere mereu demisia de onoare a premierului, deși Victor Ponta este lipsit de acest sentiment. Totodată, nu vom înceta să invocăm rușinea fondatoare a carierei lui Ponta: plagiatul.

Prezentăm astăzi românilor un nou plagiat marca Ponta (vezi anexă): de data aceasta, victima este William Bourdon, un cunoscut avocat francez, apropiat de François Hollande. Să se explice și astfel lipsa de credibilitate a lui Ponta în relaţia cu socialiștii aflaţi la guvernare în Franţa?




ANEXĂ.

Observaţii pe marginea unui plagiat


Toată lumea pare să se fi plictisit de istoria plagiatului lui Victor Ponta. Eu nu!
Ponta spunea că e o rană închisă sau cicatricea unui război politic. Eu spun că e rana mereu deschisă a imposturii fondatoare pe care și-a construit cariera.

Astăzi începe anul academic, iar umbra imposturii lui Ponta planează în continuare asupra universităţii românești. Iată de ce, vreau să readuc în atenţia publică delictul primului ministru, care declara pentru El País că va demisiona dacă este dovedit plagiatul său. Intelectual, am dovedit și răsdovedit că Ponta e un plagiator; aș vrea să-mi păstrez încrederea că, în luna ianuarie 2014, justiţia îmi va da dreptate.

Cu ocazia vizitei premierului francez la București, i-am semnalat atât domnului Ayrault, cât și presei române și franceze, un nou caz de plagiat al autorilor Victor Ponta și Daniela Coman, de care luasem de curând cunoștinţă. Victima: un important avocat francez, William Bourdon.


Din nefericire, nu avusesm încă timp să documentez cum se cuvine acest nou plagiat. Între timp, cu ajutorul unor prieteni care doresc să-și păstreze anonimatul, am pus pe două coloane textul plagiat prin traducere și cel al lui Ponta-Coman. DOCUMENTUL DIN CARE REIESE PLAGIATUL ESTE DISPONIBIL LA ADRESA: http://www.scribd.com/doc/172038940/Nou-plagiat-Ponta-Victimă-William-Bourdon .

După cum se va vedea, este vorba de o traducere cuvânt cu cuvânt, fără precizarea sursei. Pentru amuzamentul (trist) al publicului, aș vrea să semnalez aici și câteva gafe, greșeli grobiene de înţelegere a textului francez, și anacronisme datorate distanţei dintre apariţia cărţii La Cour Pénale Internationale. Le Statut de Rome, semnată de William Bourdon și Emmanuelle Duverger (Seuil, 2000) și a volumului Răspunderea în dreptul internaţional umanitar, semnat – dar nu și scris – de Daniela Coman și Victor Ponta (Universul Juridic, 2010).

Astfel, Ponta preia fără jenă detalii de culise, accesibile lui William Bourdon, care a participat la comisiile pregătitoare (martie 1996–martie 1998) ale Conferinţei de la Roma din 1998 ca principal reprezentant al ONG-urilor, dar pe care nu avea cum să le cunoască un procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, București. De exemplu: “redactarea articolului 86 nu a fost realizată cu ușurinţă” (p. 144), “organizaţiile internaţionale ale drepturilor omului se așteptau ca mai ales Statele pilot să aibă o poziţie de vârf” (p. 147), “chestiunea pedepselor a făcut obiectul unor lungi dezbateri în cadrul CDI, până în ultimul moment, înainte de Conferinţa de la Roma” (p. 182), “mai multe organizaţii neguvernamentale au considerat că această dispoziţie este relativ restrictivă. Este adevărat că a fost negociată de către reprezentanţii Ministerelor Apărării din America și Franţa” (p. 182).

Iată și o serie de anacronisme. La p. 144, Ponta și Coman scriu: “Ar fi, de altfel, de dorit cu ocazia următoarei reuniuni anuale a Interpolului, să fie hotărâtă crearea unei unităţi speciale, a cărei misiune să fie asigurarea difuzării și continuarea executării mandatelor de arestare, eliberate împotriva presupușilor autori ai unor crime, care sunt vizate de articolul 5 din Statut [adică genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război, agresiune].” Dorinţa era valabilă în anul 2000, când scria Bourdon, nu și în 2010, când îl plagia Ponta. Conform sitului oficial al Interpol ( http://www.interpol.int/Crime-areas/Fugitive-investigations/War-crimes), acest lucru s-a întâmplat dinainte de 2004, de vreme ce o echipă specială a participat pe lângă Tribunalul din Rwanda. În 2010, Coman și Ponta nu mai trebuiau să dorească nimic de la următoarea reuniune anuală a Interpol: ce doreau ei era realizat dinainte de 2004.

La p. 153, Ponta și Coman scriu: “În ceea ce privește acordul privind sediul, între Curte și Olanda va fi stabilit un acord care să fixeze regimul juridic al instituţiei pe teritoriul Statului gazdă, acord care va fi aprobat de către Adunarea Statelor Părţi...”. Din nou, acest acord a fost adoptat în 2007 și e în vigoare din martie 2008.

La p. 163, ni se spune în cartea din 2010 a lui Ponta și Coman că “va trebui să fie reglementat un Cod Deontologic al avocaţilor care pledează în faţa Curţii Penale Internaţionale”. Viitorul era valabil la vremea când scria Bourdon, în 2000, dar nu în 2010, fiindcă acest ‘Code de conduite professionnelle des conseils’, este în vigoare din 1 ianuarie 2006 (cf. sit CPI).

În ce pivește greșelile de traducere, ele sunt numeroase și amuzante pentru oricine cunoaște limba franceză. Astfel, “voir le procureur engager des poursuites de son propre chef” (Bourdon, p. 148) este tradus prin “îl vor vedea pe procuror angajându-se în urmăriri ale propriului șef” (Ponta, p. 160). “De son propre chef” înseamnă însă “de capul lui” în franceză... La fel de jenantă e traducerea repetată a francezului “personnes morales” (Bordon, pp. 223, 118) prin “persoane morale” (Ponta, pp. 183, 2109) în loc de “persoane juridice”. Chiar nu știe procurorul Ponta ce e aia o persoană juridică? La p. 220, Ponta și Coman traduc “les enfants soldats” prin “copiii soldaţilor”, în loc de “copiii soldaţi”. Exemplele ar putea continua.

De asemenea, Ponta și Coman nu au preluat doar informaţia brută de la Bourdon, ci și figurile sale de stil. Iată câteva exemple: “ont universalisé l’indignation” (p. 21) – “această universalizare a indignării” (p. 122), “des funestes compromis... des honteux renoncements...” (p. 22) – “al funestelor compromisuri și rușinoaselor renunţări” (p. 124), “l’État délègue le monopole de la contrainte” (p. 240) – “Statul să delege monopolul constrângerii” (p. 140).

Am dorit să demonstrez că Ponta și Coman au recurs la o traducere vulgară, nedigerată a textului lui Bourdon. Anacronismele arată că Ponta și Coman nici măcar nu s-au chinuit să se informeze ce s-a mai schimbat din 2000 până în 2010 în domeniul în care teoretic sunt experţi. Întregul demers este astfel nu doar rușinos, ci și inept...

Adrian Papahagi