A început cea de-a VIII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Pictură
A început cea de-a VIII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Pictură


Artiştii plastici au fost întâmpinaţi în sala de şedinţe de către domnul primar Marian Iordache, care le-a urat bun venit, felicitându-i pe aceştia pentru talentul lor. ,,Mă bucur că ne faceţi onoarea să fiţi în oraşul nostru, şi sper ca la sfârşitul acestei tabere să ne bucurăm împreună de rezulatele muncii şi creaţiei voastre. De asemenea, graţie proiectului de promovare a terapiei prin artă, operele dumneavoastră vor fi expuse pe holurile şi în saloanele Spitalului Municipal, pentru a beneficia de ele persoanele spitalizate, dar şi cadrele medicale şi vizitatorii” a spus domnul primar Marian Iordache.
La deschiderea oficială a Taberei de Pictură au fost prezente doamnele Alice Dinculescu şi Florica Cruceru, binecunoscuţi critici de artă, care şi-au manifestat bucuria de a se afla în mijlocul pictorilor de la Medgidia. ,,Timpul acestei tabere este mult şi puţin. Dobrogea este un spaţiu frumos, cunoscut ca tărâm de început al creştinătăţii, şi vă va trezi curiozitatea să aflaţi mai multe. Trebuie să consemnăm cu interes ce anume vă va suscita, aşadar aşteptăm rezultatele, pe care le vom studia cu atenţie în cadrul vernisajului”, a spus doamna Alice Dinculescu.
Pe parcursul celor zece zile, artiştii plastici invitaţi vor avea ocazia să viziteze obiective turistice din Medgidia dar şi din judeţ, vor lua parte la spectacole tradiţionale şi vor creea, conform regulamentului câte trei tablouri, ce vor rămâne în patrimoniul municipiului.
19 august 2011
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp