Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:34 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiuni de intimidare a populaţiei, prin transmiterea de somaţii false

ro

07 Jun, 2012 22:38 1101 Marime text

În cursul zilei de joi, 07 iunie 2012, la Primăria Medgidia s-au prezentat zeci de cetăţeni, reclamând faptul că au primit la domiciliu somaţii de plată conform cărora, destinatarul figurează în „evidenţa fiscală a Primăriei Municipiului Medgidia cu următoarele sume de plată pentru care s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu emis de Biroul Executări Silite". Prin intermediul aşa ziselor somaţii, li se comunică cetăţenilor că au de plată sume începând de la 1000 de lei, pentru impozitul pe clădiri, precum şi penalităţi aferente.

Primăria Municipiului Medgidia aduce la cunoştinţa tuturor celor care primesc astfel de somaţii că nu sunt expediate de administraţia publică locală, ci reprezintă tertipuri politice cu scopul de a influenţa electoratul, cu câteva zile înainte de alegerile locale, şi de a învrăjbi populaţia contra actualei conduceri a Primăriei. Documentele au fost emise cu intenţia de a produce consecinţe juridice şi de a denigra activitatea primarului în funcţie.

Aceste acţiuni de intimidare a populaţiei săvârşite acum, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, fac, cel mai probabil, obiectul de activitate al unor contracandidaţi ai primarului în funcţie, domnul Marian Iordache, şi nu trebuie să fie luate în calcul şi să îi afecteze pe cei care primesc „somaţiile". Somaţiile transmise de rău-voitori pot fi recunoscute prin faptul că au ştampilă neagră şi nu conţin adresa destinatarului în interiorul acestora. Formularul transmis este un model vechi, abrogat de legislaţia în vigoare, iar somaţiile reale care sunt emise conform legii de către Serviciul de Colectare şi Urmărire Venituri al Primăriei sunt semnate şi de către funcţionarul care le-a întocmit. Totodată, la numerele de înregistrare ale acestor falsuri, în Managementul Documentelor al Primăriei Medgidia figurează cu totul alte documente. De exemplu, la numărul de înregistrare 2423/25.05.2012, al somaţiei emise către domnul Gorun Nicolae, în registrul electronic de numere al Primăriei figurează un referat intern, întocmit de Compartimentul Informtică, în data de 01.02.2012.

De asemenea, se observă clar că semnătura primarului este contrafăcută, în sensul că este scanată şi aplicată, văzându-se cu ochiul liber că aceasta are aceeaşi înclinaţie şi aşezare în pagină pe toate adresele.

07 iunie 2012

Compartimentul Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiului Medgidia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii